Cum arată șantierele întârziate ale Bacăului. Orașul riscă să piardă zeci de milioane de euro FOTO
0Scandal în Consiliul Local Bacău, în jurul proiectelor de mobilitate urbană, începute tardiv, pentru care este inevitabilă pierderea masivă a fondurilor europene neatrase până în prezent.
Consilierii locali, dar și viceprimarul Cristian Ghingheș, l-au acuzat pe primar de indiferență și nepricepere în administrarea orașului.
Bacăul are în curs de implementare 9 proiecte de mobilitate urbană (piste de biciclete, stații smart, etc) în valoare de 40 de milioane de euro. Contractele de finanțare au fost semnate pe vremea fostei administrații, condusă de Cosmin Necula. După 2020, actuala conducere a Primăriei Bacău a tergiversat implementarea lor. Pentru o parte din ele, avizele finale s-au luat în 2021 și 2022. În acest an, tot Bacăul a devenit șantier, încercându-se, tardiv, consumarea sumelor eligibile de la UE.
Celor 9 proiecte li se adaugă și altele, finanțate tot cu bani europeni, care ar putea avea aceeași soartă. Este vorba de proiecte de modernizare și reabilitare a unei școli și a unei grădinițe dar și pentru dotarea și extinderea ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău.
În acest moment, potrivit centralizărilor, doar 93 de milioane lei au fost decontate de Primăria Bacău, din cele peste 276 de milioane de lei, prevăzute în contractele de finanțare .
„După multe, multe ore de minciuni, cifre ascunse și vorbe răstălmăcite în Consiliul Local, primarul Viziteu a recunoscut cu jumătate de gură că a atras doar o treime din fondurile europene POR care trebuiau absorbite până la 31 decembrie 2023 pentru proiectele de investiții ale municipiului Bacău. Mai precis, vorbim de 93 de milioane de lei atrase până acum din cele 276 de milioane eligibile prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Cifrele vorbesc, așa cum vorbește și realitatea lucrărilor de proastă calitate din teren.”, a precizat viceprimarul Cristian Ghingheș.
Senatorul Cristina Breahnă Pravăț: „Previziunile sumbre, făcute la începutul anului, se materializează”
Situația implementării proiectelor la nivelul municipiului Bacău și a consumării fondurilor europene este un subiect sensibil pentru băcăuani. În urmă cu câțiva ani, tot din motiv de întârziere a lucrărilor, Primăria Bacău a pierdut o finanțare nerambursabilă de 18 milioane de lei la modernizarea Insulei de Agrement.
„Previziunile sumbre făcute, la începutul acestui an (17.01.2023), în conferința de presă susținută de conducerea Organizației Municipale a PSD Bacău, în legătură cu eșecul scontat al proiectelor a căror finanțare am deblocat-o, împreună cu colegii consilieri locali ai PSD, în 2019, se materializează!
Exact cum am afirmat, domnul președinte Valentin Ivancea, eu, dar și domnul prefect Lucian Bogdanel, neseriozitatea și lipsa de profesionalism a actualei administrații USR-PNL, condusă de Stanciu-Viziteu și acoliții lui, au făcut ca finanțarea acestor proiecte (coridoare nemotorizate, creșe, investiții în modernizarea infrastructurii rutiere etc.) să aibă exact aceeași soartă cu fondurile europene destinate reabilitării Insulei de Agrement: coșul de gunoi.”, a precizat senatorul Cristina Breahnă-Pravăț.