Băcăuan luat de pe stradă şi dus la audieri, după ce a fost plimbându-se cu un pistol în mână. Arma era, de fapt, o jucărie
0Poliţişti şi jandarmi din Bacău au intervenit, joi, după ce autorităţile au fost sesizate că pe o stradă din municipiul Bacău un bărbat se plimbă cu un pistol în mână. Bărbatul a fost găsit şi dus la poliţie. Verificările făcute de specialişti arată că pistolul pe care acesta îl avea asupra sa era o jucărie din plastic.
Apelul la 112 a fost făcut joi, în jurul orei 09.46, când o persoană a anunţat că pe strada 9 Mai din municipiul Bacău, un bărbat se plimbă având în mână, cel mai probabil, un pistol.
„Au fost alertate echipajele de poliţie şi jandarmi din zonă şi în scurt timp, un echipaj de jandarmi din cadrul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău a depistat un bărbat care corespundea semnalmentelor. Cel în cauză, un tânăr de 29 de ani, a fost preluat de poliţişti şi a fost condus la sediul unităţii de poliţie în vederea cercetărilor”, informează Poliţia judeţeană Bacău.
Primele verificări făcute de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, arată că pistolul este de fapt o jucărie confecţionată din plastic.
„Se continuă verificările cu privire la evenimentul sesizat, urmând a se dispune măsuri potrivit cadrului legal”, precizează IPJ Bacău.