Azil de bătrâni în mijlocul naturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
fsc

În prima parte a lunii martie va fi inaugurat în Buhuşi un complex rezidenţial pentru persoane vârstnice, denumit "Satul Seniorilor Milly"

"Satul Seniorilor" este situat în incinta unui fost centru pentru copii cu dizabilitati şi este format din două case de tip familial. Locaţia, amenajată de Fundaţia de Sprijin Comunitar, dispune de gradină de legume, livadă şi iaz cu peşte.

Satul seniorilor se află într-o locaţie ferită de zgomot şi poluare. Este o alternativă modernă si mult mai atractivă la clasicele aziluri de bătrâni unde cei în vârstă nu au foarte multă libertate de mişcare şi posibilităţi de petrecere a timpului liber. În cadrul Satului Seniorilor, clienţii noştri vor avea la dispoziţie trei hectare de teren cu multe facilităţi de activităţi în aer liber şi terapie ocupatională. În acest fel oaspeţii noştri se vor simţi aici ca într-un autentic sat tradiţional românesc având acces la condiţii de viaţă sănătoasă în mijlocul naturii, a declarat Gabriela Achihăi, preşedinte FSC.

Cazarea se va face în camere de maxim trei locuri. Fiecare casă are o camera de zi destinată activităţilor de socializare sau de petrecere a timpului liber în comun. Gradina amenajată, de aprox. 3000 mp, va avea alei unde vârstnicii pot efectua plimbări singuri, sau însoţiţi de personal, cu bănci şi terase amenajate.

 Informaţii suplimentare se pot obţine la tel/fax 0234585658, mobil 0746125224, sau la adresa de e-mail ingrijiri@fsc.ro.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite