UPDATE Trei primari din Arad au fost reţinuţi pentru luare de mită
0
Trei primari ai unor comune arădene au fost ridicaţi de procurorii DNA Timişoara şi duşi la audieri. Conform unor surse aceştia ar fi primit bani pentru acordarea unor contracte preferenţiale unor firme.
UPDATE: Cei trei au fost reţinuţi
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de astăzi, a suspecţilor: Aurel Mircea Radiţa, primar şi ordonator de credite al comunei Şicula, judeţul Arad, Traian Gheorghe Balint, primar şi ordonator de credite al comunei Covăsînţ, judeţul Arad şi Teodor Avram, primar şi ordonator de credite al comunei Almaş, judeţul Arad, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
„La data de 05 decembrie 2014, între primăria comunei Şicula, judeţul Arad, în calitate de achizitor şi o societate comercială în calitate de executant, a fost încheiat un contract de lucrări în valoare de 5.186.855 lei inclusiv TVA, având ca obiect „asfaltare străzi în comuna Şicula, judeţul Arad”.

Aurel Radiţa - Şicula
În acelaşi context, în cursul anului 2015, pentru „buna derulare” a contractului şi pentru obţinerea finanţărilor necesare plăţilor pentru lucrările executate de societate în cadrul contractului menţionat, suspectul Radiţa Aurel-Mircea, în calitate de primar şi ordonator de credite, a pretins şi primit de la administratorul firmei respective (denunţător în cauză) suma de 2.500 lei.

Traian Balint (mijloc) primarul de la Covasânţ FOTO arhivă
Într-un context asemănător, urmare a încheierii unui contract de execuţie lucrări cu aceeaşi societate comercială în valoare de 468.341 lei inclusiv TVA, la data de 12 iunie 2015, suspectul Balint Traian-Gheorghe, primar şi ordonator de credite al comunei Covăsînţ, judeţul Arad, a pretins de la omul de afaceri suma de 18.000 lei, reprezentând un procent de 10% din valoarea a două facturi emise în cadrul contractului (fără TVA-ul aferent şi fără cota de impozit ce trebuia plătită bugetului de stat), din care a primit efectiv la aceeaşi dată suma de 3.000 lei.

Avram Toader - Almaş FOTO arhivă
În aceeaşi manieră a procedat şi suspectul Avram Teodor care, în cursul anului 2015, în calitate de primar şi ordonator de credite al comunei Almaş, judeţul Arad, a pretins cu titlu de mită de la acelaşi om de afaceri suma de 31.000 lei, reprezentând un procentaj de 10% din valoarea contractului de lucrări (312.686,5 lei fără TVA), din care efectiv a primit 7.000 lei.
Sumele de bani menţionate mai sus au fost primite de cei doi edili pentru acelaşi motiv, de ”bună derulare” a contractului şi pentru obţinerea finanţărilor necesare efectuării plăţilor.
Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
La data de 12 mai 2016, Radiţa Aurel-Mircea, Balint Traian-Gheorghe şi Avram Teodor urmează să fie prezentaţi Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Grupării de Jandarmi Mobilă "GLAD VOIEVOD" Timişoara.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
UPDATE: Cei trei edili au fost duşi de procurorii DNA la sediul din Timişoara pentru audieri.
Ştire iniţială:
Este vorba despre primarul comunei Şicula, Aurel Radiţa, primarul comunei Covăsînţ, Traian Balint, şi de primarul comunei Almaş, Teodor Avram. Toţi trei sunt primari ai PNL.
Din primele informaţii se pare că este vorba despre nişte spăgi pe care edilii le-au primit pentru a facilita anumite contracte avantajoase pentru diferite firme.
În cursul dimineţii de miercuri au avut loc percheziţii în cele trei localităţi, sub coordonarea procurorilor DNA Timişoara.
Vă mai recomandăm: Cum se naşte o nouă meserie: denunţător la DNA