TIMP LIBER: Teatrul arădean începe anul cu o premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul spectacol din acest an poartă semnătura Mihaelei Michailov şi va debuta sâmbătă la Teatrul Ioan Slavici. Spectacolul „Google, ţara mea!” aduce în faţa publicului arădean o poveste care oglindeşte lumea în care trăim.

Început de an în forţă pentru Teatrul Ioan Slavici, acolo unde mâine va debuta piesa scrisă de dramaturgul Mihaela Michailov, „Google, ţara mea!”, o premieră pentru publicul arădean.

„A fost odată ca niciodată un grup de tineri care trăiau în această ţară. Şi-ntr-o bună zi, uitându-se în jurul lor, au descoperit că lumea care-i înconjoară e rea şi ipocrită. Şi au decis să vorbească despre asta pe scenă. Deschis. Fără să acuze. Direct. Fără să menajeze”- aşa s-ar putea rezuma spectacolul a cărui regie este semnată de Ştefan Iordănescu, cel care declară sincer că a optat pentru regie când a constatat că nu va fi niciodată cel mai bun actor.

Discriminarea, în prim-plan

Primul contact al publicului va fi cu imaginea unor schele. În spaţiile delimitate de ele, actorii stau ca nişte statui. În scena următoare, spectatorii vor fi puşi în temă cu intenţiile reprezentaţiei, când personajului principal, o fată care este mulatră, I se recomandă „Fă-te albă ca Angela Similea!”. „Google, ţara mea!” a pornit ca un atelier în care, timp de o săptămână, dramaturgul Mihaela Michailov şi regizoarea Alexandra Badea au propus actorilor, ca temă de discuţie, discriminarea în România. „S-a vorbit despre clişee ale discriminării, discriminarea pozitivă, au spus propriile poveşti şi impresii legate de acest subiect, au căutat date şi statistici. A rezultat un text deloc comod pentru societatea de azi, care s-a transformat într-un spectacol ce oglindeşte lumea în care trăim, concis, dar şi cu umor”, a declarat Mihaela Michailov.

Zece spectacole în ianuarie

Calendarul spectacolelor programate pentru această lună va continua cu „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Belvedere”, a cărui premieră a avut loc spre finele anului 2010, „Tartuffe”, „Spărgătorul de nuci”, al Teatrului de Balet din Cluj. Alte cinci spectacole care au avut priză la public se vor întoarce pe scena teatrului arădean.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite