Scandal în comuna arădeană Brazii pe fondul unor defrişări ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un paznic de păşune din comuna Brazii este acuzat că a tăiat ilegal şi a vândut sute de stejari. Scandalul a început în urmă cu cinci ani de zile, de când au început să dispară, încet încet, pomii din pădurea comunei.

Localnicii din comuna Brazii, judeţul Arad, au depus nenumărate sesizări la poliţie, prin care îl acuză pe un consătean de-a lor că a tăiat ilegal, în ultimii cinci ani de zile, arbori de stejari din pădurea comunală. Localnicii spun că Florea Vasile, paznic la o păşune din comuna Brazii, se foloseşte de anumite relaţii administrative, de un ciocan marcat fals şi de o autorizaţie la fel de ilegală pentru a defrişa zona.

image

„De cinci ani de zile se caută dreptate şi nimeni nu ia nicio măsură. Am solicitat în scris către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad să  aflăm prejudiciul creat. Nu am primit nicio înştiinţare în acest sens. Singurul răspuns venit din partea comisarului şef de poliţie Ioan Hadja, de la IPJ Arad, a fost faptul că pe numele lui Florea Vasile a fost întocmit un dosar penal iar cercetările sunt în curs”, a spus Vasile Surda din comuna Brazii.

Pagubă de 100.000 de euro

La baza acuzaţiilor stau dovezile celor peste o sută de cioate care se pot vedea cu ochiul liber la faţa locului. „Materialul lemnos este tăiat fără forme legale şi nu este marcat cum se cuvine. Cioatele tăiate ilegal depăşesc o valoare de 100.000 euro”, a adăugat Vasile Surda, localnicul care a depus reclamaţiile. La rândul lui, primarul comunei Brazii recunoaşte că există nişte sesizări pe numele unui angajat de-a lor. „Florea Vasile este în concediu medical. Când va reveni la lucru, vom trimite o echipă să inspecteze pădurea”, a declarat primarul comunei Brazii, Dorel Cătană. Contactat telefonic, Vasile Florea a spus că nimic din ce vorbesc oamenii nu este adevărat.

image

Acuzatul se apără

„Eu doar am grijă de această păşune, nu am tăiat nimic ilegal de pe ea. De aproape trei luni de zile sunt în concediu medical pentru că am nişte probleme de sănătate”, a spus Vasile Florea. Oamenii legii spun că există întocmit un dosar penal pe numele lui Florea Vasile, iar cercetările continuă. „sAncheta privind tăierea ilegală de arbori şi folosirea de ciocan de marcat fals sunt în plină desfăşurare”, Ioan Hadja, comisar şef IPJ Arad.

image
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite