Rujeola începe să facă ravagii în judeţul Arad
0
Nouă cazuri de rujeolă au fost depistate la nivelul judeţului Arad, pe raza localităţilor Zărand şi Galşa, însă şi unul în municipiu.
Dintre aceste cazuri însă, medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică susţin că doar cinci sunt confirmate, iar celelalte patru urmează să fie trimise pentru a fi confirmate sau nu la Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj.
Toate cazurile aparţin copiilor, care au fost internaţi. Între timp, în spitale au mai rămas doar doi copii, restul fiind externaţi deja.
Rujeola este o boală a copilăriei extrem de contagioasă, care apare în special la copiii nevaccinaţi. Virusul rujeolic se transmite de la persoana bolnavă la persoana sănătoasă direct (prin tuse şi strănut), dar şi indirect (prin curenţi de aer şi prin contactul cu obiecte sau suprafeţe contaminate – jucării, tacâmuri, veselă, piese de mobilier).
După o perioadă de incubaţie de 8-14 zile, apar şi primele simptome ale bolii: febră (38 de grade sau mai mare), rinoree (scurgerea de secreţii de la nivelul nasului), strănut, senzaţia de gât uscat, tuse persistentă, diaree, oboseală, pierderea poftei de mâncare. După 3-5 zile apare o erupţie sub forma unor puncte roşii cu un centru mic de culoare gri.
Vă mai recomandăm: Epidemie de rujeolă în Statele Unite. Americanii relansează dezbaterea despre vaccinarea copiilor
Focar de rujeolă în Bistriţa-Năsăud, într-o comunitate de romi nomazi