Povestea unui cântăreţ creştin orb, care are nevoie de ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A rămas orb în primele zile de viaţă. Este vorba despre arădeanul Adi Hentea (35 de ani), care pentru a putea duce o viaţă normală, are nevoie de ajutorul semenilor.

Prietenii lui au început să posteze mesaje, dar şi povestea lui pe Facebook, pentru a putea fi ajutat de oamenii cu suflet. Pentru a putea vedea din nou are nevoie de două intervenţii chirurgicale, care însă costă foarte mult. Adi s-a născut sănătos, dar în maternitate a făcut conjunctivită şi acolo, spune el, i-au fost administrate greşit tratamentele. 

Cine este Adi Hentea?

Adi Hentea este un cântăreţ creştin care împărtăşeşte Evanghelia peste mări şi ţări. „Adi s-a născut în anul 1982 în Arad. A fost un tânăr sănătos care a făcut o infecţie de conjunctivită. Problemele au început ca urmare a erorilor medicale care într-un final i-au compromis vederea. Din cauza interdicţiilor pe care sistemul comunist le-a impus, Adi nu a putut părăsi ţara pentru a primi ajutor medical de calitate. A avut nu mai puţin de 15 intervenţii chirurgicale, care mai târziu, câteva dintre ele s-au descoperit a fi experimentale. Într-un final, în anul 2001, după o nouă intervenţie medicală, de data aceasta, Adi şi-a pierdut definitiv vederea la ochiul stâng.

În luna Decembrie 2016, după câteva teste făcute de medicii de la University Hospitals din Cleveland, Ohio, s-a descoperit că Adi vede lumina puternică. Lucrul acesta i-a făcut pe medicii oftalmologi să concluzioneze că sunt şanse mari ca Adi să-şi recupereze o bună parte din vedere, dar acest lucru implică un transplat de cornee şi două intervenţii chirurgicale care vor fi realizate de trei medici. Aceşti medici sunt foarte optimişti că Adi va putea să vadă din nou. Pentru ca toate acestea să fie posibile Adi are nevoie de aproximativ $105,000 sa acopere costurile medicale. Credem în Dumnezeu şi în puterea Lui de a vindeca!”, este mesajul scris pe Facebook.

image

Adi şi Adina FOTO arhivă personală 

Soţia lui Adina spune că în ciuda handicapului pe care îl are Adi face foarte multe lucruri singur. 

Prima operaţie reuşită i s-a făcut lui Adi în Ungaria pe când avea doi ani, mai avea nevoie şi de alte operaţii însă nu a mai putut părăsi ţara. Cei care doresc îl pot ajuta pe Adi accesând următorul link: https://www.youcaring.com/adihentea-729950. Campania iniţiată pentru arădean poartă denumirea: „Ajută-l pe Adi să vadă din nou”.

Vă mai recomandăm: 

Drama marelui lăutar Zavaidoc. Cum a murit muzicianul sărac şi orb, după ce a cunoscut cele mai înalte culmi ale gloriei

Un tânăr orb din Arad vinde cărţi pentru a supravieţui: „Fac diferite munci, atât cât pot, iar celor pe care îi ajut le cer să îmi dea volume, nu bani“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite