Poliţistă din Arad prinsă beată la serviciu. Avea o alcoolemie de 0,35 mg/l în aerul expirat

0
Publicat:

O poliţistă de la Protecţia Animalelor din Arad a picat la testul pentru alcool la controlului intern din instituție. Tânăra are 25 de ani și lucrează de doi ani în sistem.

Polițista a fost prinsă în cadrul unui control intern FOTO arhivă Adevărul
Polițista a fost prinsă în cadrul unui control intern FOTO arhivă Adevărul

Potrivit IPJ Arad, în dimineața zilei de 8 octombrie 2023, în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana, a fost efectuată o testare a polițiștilor care urmau să intre în serviciu.

Nu a urcat la volan

În urma testării, în cazul unei polițiste de 25 de ani, alcooltestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetări, a reieșit că persoana în cauză nu a condus autoturismul spre sediul I.P.J. Arad, deplasându-se cu un autoturism condus de o altă persoană. În baza celor constatate, comanda I.P.J. Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, pentru încălcarea prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului și a Codului de etică și deontologie a polițistului.

Polițista a fost încadrată în anul 2021, prin concurs din sursă externă, până în acest moment nefiind cercetată/sancționată pentru alte abateri. Inspectoratul de Poliţie Județean Arad se delimitează categoric de astfel de comportamente, fiecare abatere urmând a fi analizată și sancționată în conformitate cu prevederile legii”, spun reprezentanții IPJ Arad.

Polițista este ofiţer în cadrul Biroului Protecţia Animalelor și se pare că înainte de a se prezenta se serviciu a fost la o petrecere. 

Un alt caz

Un alt caz a avut loc în urmă cu mulți ani la Sălaj, însă atunci polițista băută s-a urcat la volan. 

 „Femeia în vârstă de 28 de ani a fost condamnată definitiv, în 27 aprilie, de către magistraţii Curţii de Apel Cluj, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de trei ani, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În plus, pe durata termenului de încercare, ea va trebui să muncească 80 de zile lucrătoare în folosul comunităţii la Primăria Halmăşd, a mai decis instanţa”, se arăta în comunicatul de la acea vreme. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite