Pasajele de pe centură, la Sfântul Aşteaptă
0Contestarea licitaţiilor pentru pentru cele două pasaje riscă să întârzie startul lucrărilor cu mai multe luni. De mai bine de opt ani, autorităţile judeţene încearcă să obţină finanţare de la Guvern pentru două pasaje rutiere de pe şoseaua de centură.
Şoseaua de ocolire a Aradului, care face legătura între drumul de la Deva spre Nădlac, este străbătută în două locuri de calea ferată. Cele două bariere pun de mai mulţi ani la grea încercare nervii şoferilor arădeni, dar şi a celor aflaţi în tranzit.
„E dezastru. În fiecare zi ne mâncăm nervii că nu putem trece. Într-o oră şi jumătate trecem toată centura. Tot timpul e aşa, mai ales în orele de vârf. Aici trebuia neapărat un viaduct. Şi trebuia de când s-a făcut centura”, s-a plâns Ovidiu Ban, şofer TIR.
După ce, la jumătatea acestui an, licitaţiile pentru ofertele depuse de viitorii constructori promiteau că startul lucrărilor se va da odată cu sfârşitul acestui an, contestaţiile riscă să le întârzie cu câţiva ani.
„Dacă nu vor apărea contestaţii, semnarea contractelor va avea loc imediat”, declara în vară secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Eusebiu Pistru. Ambele licitaţii în schimb au fost contestate de patru firme. În vreme ce licitaţia la unul dintre pasaje a fost contestată de nu mai puţin de trei firme din cele zece participante, la al doilea doar o altă firmă s-a declarat nemulţumită de modul în care s-a făcut atribuirea.
Termene întârziate
„E păcat că după atât timp nu putem da start lucrărilor, mai ales că aveam în sfârşit banii pentru cele două pasaje. Nu ne rămâne acum decât să stăm şi să aşteptăm”, a spus Pistru. Deoarece firmele care au depus contestaţii se pot adresa în instanţă pentru rezolvarea problemei iscate în urma celor două licitaţii, începerea lucrărilor ar putea fi întârziate cu mai multe luni.
Pentru cele două pasaje la care ar fi trebuit să se înceapă lucrul la sfârşitul acestui an, 21 de ofertanţi din ţări precum Spania, Austria, dar şi firme din România, şi-au arătat interesul.
Vreau să citesc despre lucrările la centură, de ce stăm şi câte o oră la coadă acolo.
Cristian Beleznai, 53 de ani, şofer
