Noi creşe şi grădiniţe se vor construi în tot judeţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii din judeţul Arad care au copii mici nu trebuie să-şi mai facă probleme că nu vor găsi un loc la grădiniţe şi creşe, deoarece Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia a noi unităţi de învăţământ.

Este vorba despre 11 creşe şi grădiniţe, care se vor construi atât în municipiul Arad, cât şi în cinci oraşe din judeţ. Valoarea estimată maximă pentru proiectarea şi executia lucrărilor este de aproape 28 de milioane de lei fără TVA. Conform

Ministerului, în municipiul Arad sunt propuse pentru execuţie şase creşe sau grădiniţe, cu una, două şi trei grupe. În oraşul Pecica va fi construită o creşă sau grădiniţă cu trei grupe, iar în Nădlac este prevăzută una cu două grupe.

Pentru oraşul Sântana este prevăzută construirea unei grădiniţe cu trei grupe, iar în Ineu o creşă sau grădiniţă cu două grupe. Totodată, în oraşul Pâncota va fi construită una cu trei grupe. „Suntem foarte bucuroşi să auzim că se construiesc grădiniţe şi creşe. Este foarte greu să mai găseşti un loc liber. Sora mea şi-a înscris copilul cu un an şi ceva înainte la grădiniţă, deoarece locurile se ocupă repede”, a spus Carmen Trif, părinte.

Autorităţile publice locale beneficiare ale investiţiilor trebuie să identifice terenul pe care vor fi amplasate construcţiile. De asemenea, administraţiile localităţiilor unde vor avea loc aceste investiţii trebuie ca la finalul lucrărilor să realizeze dotările. Bucuroase de aceste investiţii sunt şi educatoarele, deoarece spun că se vor mai crea câteva posturi.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite