FOTO Au început pregătirile pentru Târgul de Primăvară din faţa Palatului Administrativ
0Timp de aproape o lună arădenii îşi vor putea petrece timpul liber în faţa Palatului Administrativ unde se amenajează un nou târg. Astfel, în aceste zile se monteaza căsuţele de lemn şi se amenajează zona.
Într-un cuvânt municipalitatea se pregăteşte de Târgul de Primăvară, cunoscut şi sub denumirea de Târgul de Paşti. Şi în acest an în faţa Primăriei Arad vor fi amplasate 35 de căsuţe de lemn, iar strada strada Romulus Veliciu va fi închisă circulaţiei auto.
Târgul se va deschide pe data de 29 martie şi va ţine până după sărbătorile de Paşti. Tot în faţa Palatului Administrativ va fi montat şi tradiţionalul ţarc plin cu iepuraşi.
Vizitatorii Târgului de Primăvară vor putea cumpăra ouă încondeiate, flori, decoraţiuni, icoane, jucării, obiecte de anticariat şi antichităţi, cozonaci, dulciuri şi alte produse de sezon. În cadrul târgului vor avea loc zilnic spectacole susţinute de copiii de la şcolile şi grădiniţele arădene.
Vă mai recomandăm: Astăzi începe a cincea ediţie a Târgului de Primăvară la Timişoara, manifestare dedicată Sărbătorilor Pascale
Invazie de urecheaţi la Târgul de Primăvară: 40 de iepuri "cazaţi" în faţa primăriei