Cine o va îngropa pe fetița care s-a înfometat de dorul mamei sale?Acum, surpriză, mama o vrea înapoi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a renunțat la fetiță, ba pentru bani, ba pentru concubin, acum, cea care i-a dat viață, apărută parcă de nicăieri, își dorește să o vadă și să o înmormânteze. Între timp, cea care s-a îngrijit de soarta fetiței în ultimele săptămâni de viață ale Monicăi, și care avea să o conducă pe ultimul său drum, nu știe ce se va întâmpla.

Florina Margea, femeia care după ce a aflat de starea Monicăi Cismaș, nu a încetat să îi fie alături și să o ajute, așteaptă acum ca situația să se clarifice, pentru a ști dacă se va putea sau nu ocupa de înmormântarea fetiței sale de suflet.

„Eu, împreună cu alți oameni cu suflet care au cunoscut-o pe Monica aici în spital, am vrut să ne ocupăm de tot, fără nici cea mai mică pretenție din partea nimănui. Până și șefa unde lucrez și-a exprimat dorința de a mă sprijini, pentru că știa cazul. I-am cumpărat fetiței rochița și celalalte hăinițe pentru înmormântare imediat după ce am aflat că a murit. Din păcate însă, am aflat acum că mama ei defapt este bine-mersi în țară și că dorește să o ia pe fetiță în Timiș, să o înmormânteze acolo. Nu știu ce va fi”, a declarat Florina Margea.

 CLICK pe GALERIA FOTO de mai jos:

image

Abia mâine dimineață, medicii legiști vor efectua autopsia Monicăi, pentru a stabili cu certitudine cauzele morții. Tot mâine este așteptată să sosească la morga Spitalului Clinic Județean Arad și Cristina Negrea, așa zisa mamă, ființa de dorul căreia, Monica s-a stins.

Rămâne de văzut cine se va ocupa de înmormântarea micuței, mai ales că pe fir, a intrat, conform unor zvonuri și fratele concubinului Cristinei Negrea, care locuiește în localiatea Fântânele dar care în prezent, este plecat din județ.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE Șocant: O fetiță de 10 ani s-a stins de dorul mamei care a părăsit-o în spital. Mama spune că nu e de vină

Mamă denaturată: un copil i-a murit de foame, celălalt a fost abandonat la naştere. "Prioritar e să fac bani", spune mama

Povestea fetiţei care a murit de dorul mamei sale

După cazul fetiţei care s-a înfometat până a murit, Ministerul Muncii modifică legislaţia privind protecţia copilului

Poliţiştii au început o anchetă în cazul fetei care s-a înfometat de dorul mamei

Psihologul Daniela Gheorghe: „Fetiţa putea fi salvată dacă se apela la un profesionist”

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite