Bacalaureat 2016. Emoţiile părinţilor: un tată de 72 de ani şi-a aşteptat fiica ore întregi în faţa liceului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 72 de ani, dar nu s-a mişcat din faţa liceului în care fiica sa susţinea prima probă a examenului de Bacalaureat 20016. Este vorba despre arădeanul Dumitru Gheorghiu, care a aşteptat plin de emoţii, ore întregi, să se încheie prima probă de la BAC 2016.

Fiica lui, Ramona, a fost cea care a ieşit prima din clădirea Colegiului „Moise Nicoară” din Arad. „M-am descurcat la toate subiectele. Nu mi s-a părut foarte dificil mai ales că am învăţat”, a spus aceasta la ieşirea din şccoală nu înainte de a-şi îmbrăţişa tatăl care o aştepta.

Dumitru Gheorghiu, deşi are o vârstă înaintată spre deosebire de ceilalţi părinţi, a spus că este în faţa şcolii de la ora şapte şi ceva de când au venit împreună de acasă.

 „Nu ştia unde să îşi lase poşeta, deoarece nu au voie cu ele în sală. I-am spus că o ţin eu că oriucum nu mă voi mişca din faţa colegiului. Examenul de Bacalaureat 2016 este un moment important în viaţa fiicei mele şi vreau să îi fiu cât mai aproape. Mai ales că îşi doreşte să părăsească ţară şi să urmeze o formă de învăţământ în Germania”, spune Dumitru Gheorghiu.

image

Ramona alături de tatăl ei la ieşirea din examen FOTO Bogdan Iancu 

Ramona doreşte să plece în Germania unde va urma o şcoală postliceală sanitară. Între timp ea intenţionează să şi lucreze acolo, mai ales că merge alături de prietenul ei (care peste câteva luni îi va deveni soţ) care deja are un loc de muncă în Germania şi care va urma şi el cursurile unei şcoli de ingineri, în domneniul auto.

Până atunci, însă, familia Gheorghiu aşteaptă să treacă toate probele examenului de BAC 2016 şi totul să se termine cu bine. Ramona este singura lor fiică. 

Vă mai recomandăm: Bacalaureat 2016. Subiectele de la Limba şi literatura română BAC. La profil Uman: romanul psihologic. La Real: romanul interbelic

Bacalaureat 2016, o poveste de succes. Adevărul şi SIVECO lansează un proiect educaţional performant dedicat pregătirii pentru examenul de BAC

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite