Arădenii s-au cutremurat din nou. Este al treilea în decurs de 24 de ore
0Arădenii s-au cutremurat din nou, marți seara, 23 mai 2023, la ora 19:15:29. Cutremurul s-a produs în Banat, Arad și este unul mediu cu magnitudinea ML 4.3, la adâncimea de 15 km.

Cutremurul s-a produs la 17km SE de Arad, 43km NE de Timișoara, 72km SE de Bekescsaba, 92km N de Reșita.
„Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere în municipiul și județul Arad”, spun reprezentanții ISU Arad.
Amintim că luni seara, 22 mai 2023, au avut loc două cutremure, iar oamenii panicați au ieșit din case, mai ales cei care locuiesc în comune.
Oamenii în stradă
Luni seara imediat ce cutremurul s-a produs, sute de oameni din cartiere au ieşit în stradă, de teamă că ar putea exista replici. În Arad şi Lipova, locuitorii au ieșit pe străzi.
"S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare", a declarat un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.