FOTO Alexandria înverzeşte! 90.000 de salcâmi vor fi plantaţi în apropiere de râul Vedea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de salcâmi au fost plantaţi în această dimineaţă în apropiere de Alexandria. Chiar dacă vremea nu a ţinut cu organizatorii, încă de la primele ore ale dimineţii în apropiere de pasarela de peste râul Vedea au început să sosească zeci de tineri, elevi, dar şi angajaţi ai primăriei pentru a lua parte la cea mai amplă campanie de plantare de copaci care a avut loc în Alexandria în ultimii ani.

Municipalitatea a sunat adunarea pentru una dintre cele mai complexe campanii de împădurire din Alexandria. Acţiunea a avut loc în această dimineaţă, dar va continua şi zilele următoare, iar ţinta stabilită este plantarea a peste 90.000 de salcâmi în apropiere de Alexandria. Terenurile care urmează să fie împădurite sunt în suprafaţă totală de peste 19 hectare şi fac parte din categoria celor neproductive.

image

CLICK pe POZE pentru GALERIE FOTO

Cel care a dat startul acţiunii a fost chiar primarul, Victor Drăguşin. Îmbrăcat corespunzător, edilul-şef n-a stat prea mult pe gânduri şi a trecut la fapte. Dacă la primul copac, Drăguşin s-a descurcat singur, la cel de-al doilea a fost ajutat şi de fostul administrator public al municipiului, Valentin Boboc.

„E bine să plantezi. Copii am făcut, casă mi-am făcut, am plantat şi pomi… Nu m-am aşteptat să vină aşa de mulţi copii, am solicitat şi salariaţilor din primărie să participe şi chiar sunt mulţumit de amploarea acţiunii”, ne-a declarat primarul Victor Drăguşin.

Acţiunea face parte din cadrul „Programului privind unele măsuri de protecţie a mediului prin creşterea suprafeţelor împădurite în judeţul Teleorman pe perioada 2011 - 2020” şi va continua şi zilele următoare.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite