Florin Vasilică: „rochia norvegiencei Margaret Berger a fost mai frumoasă decât a lui Cezar Ouatu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Vasilică îl atacă pe Cezar Ouatu foto: Facebook
Florin Vasilică îl atacă pe Cezar Ouatu foto: Facebook

Cântăreţul de muzică populară Florin Vasilică îl ironizează pe Cezar Ouata, reprezentantul României la Eurovizion. Potrivit cântăreţului teleormănean „rochia norvegiencei Margaret Berger a fost mai frumoasă decât a lui Cezar Ouatu”. Florin Vasilică se arată dezamăgit şi de românii din Spania şi Italia care nu au votat reprezentantul ţării noastre.

Cezar Ouatu este ironizat din toate părţile. Ultimul critic al reprentantului României la Eurovizion este cântăreţul de muzică populară, Florin Vasilică. Acesta s-a legat de rochia purtată de Ouatu. Într-o postare de pe o reţea de socializare, Florin Vasilică a spus că „cea mai bună piesă şi interpretare a avut-o Norvegia”.

“Dacă tot se vorbeşte peste tot numai despre Eurovision îmi dau şi eu cu părerea. Incontestabil cea mai bună piesă şi interpretare a avut-o Norvegia. Nu mai spun că rochia norvegiencei Margaret Berger a fost mai frumoasă decât a lui Cezar Ouatu. Pe locul 2 în opinia mea trebuia să se claseze Ucraina, iar pe 3 Danemarca. Şi Moldova a avut o piesă şi o interpretare bună, iar faptul că Aliona Moon a cântat în română a fost un lucru de apreciat”, a scris Florin Vasilică.

Mai mult decât atât, interpretul teleormănean este dezamăgit şi de românii din afara ţării care nu l-au votat pe Ouatu.

“Totodată cu ocazia Eurovisionului s-a văzut că nu suntem patrioţi deloc. Din Spania unde sunt atâţia români nu s-a primit nici un punct la vot pentru România...”, a încheiat Vasilică.

România, reprezentantă de Cezar Ouatu, nu a primit puncataj maxim de la nici o ţară la cea de-a 58-a ediţie a Eurovision Song Contest, nici măcar de la partenerii „tradiţionali“: Moldova, Spania şi Italia.

Danemarca, reprezentată de Emmelie de Forest (22 de ani), cu piesa „Only Teardrops“, a câştigat ediţia din acest an a concursului Eurovision. Reprezentantul României, Cezar Ouatu, s-a clasat pe locul 13.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite