Alexăndrenii cu venituri reduse vor primi ajutoare de încălzire
0
Familiile sau persoanele singure cu venituri mici care locuiesc în municipiul Alexandria vor primi şi în iarna care urmează ajutoare pentru căldură, fie că folosesc în acest scop energie electrică, energie termică, gaze naturale, combustibili petrolieri sau lemne şi cărbuni.
Consiliul local al municipiului Alexandria se va întruni joi, 28 septembrie, în şedinţă ordinară, pentru aprobarea mai multor proiecte de Hotărâre importante pentru comunitate, patru dintre proiectele cuprinse pe ordinea de zi a respectivei şedinţe privind aprobarea ajutoarelor lunare pentru încălzirea locuinţei ce vor fi acordate pe o perioadă de cinci luni (noiembrie 2017-martie 2018) persoanelor singure sau famiilor care îndeplinesc condiţiile minime de venit impuse de lege.
Ajutoarele vor fi acordate în baza unor cereri pe care solicitanţii le vor depune la Direcţia Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria. Cererile vor fi însoţite de declaraţii pe propria răspundere privind componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, precum şi de documente justificative privind locuinţa sau bunurile deţinute de aceştia, inclusiv în alte unităţi administrative teritoriale.
Primăria va efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile solicitanţilor.
Iarna trecută au au beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinţei aproximativ 1500 de familii sau persoane singure cu venituri mici.