Zonă de agrement cu debarcader pe malul râului Mureş, la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona de agrement va fi realizată între podul rutier şi cel feroviar
Zona de agrement va fi realizată între podul rutier şi cel feroviar

Consiliul local Alba Iulia a aprobat vineri, 22 martie, un proiect de hotărâre privind realizarea unei zone de agrement pe malul Mureşului.

Zona va fi amenajată pe malul râului Mureş, în apropierea podului rutier ce asigură legătura între Alba Iulia şi Sebeş.

Este vorba despre zona folosită de localnici pentru scăldat în sezonul cald şi cea în care se organizează în fiecare an, în luna august, concursul de canotci Rowmania. Consiliul local a aprobat vineri, 22 martie, proiectul de hotărâre care prevede o investiţie în valoare de 400.000 de lei.

Accesul spre zona propusă se face din strada Regiment V Vânători, pe dig până la amplasament. Investiţie include amenajarea căii de acces auto, locuri de parcare cu piatră spartă, platformă de debarcare pentru caiac şi canotcă, platformă de acces cu peridocul pentru lansarea la apă a bărcilor, sistem de iluminat, nivelarea terenului şi plantare de specii potrivite malurilor de apă.

Platforma debarcader şi garare ambarcaţiuni şi peridoc va avea 123,75 mp, iar platforma administrativă, podul de legătură şi acces are o suprafaţă de 903 mp, în total 1.220 mp. Va fi montată o “structură metalică plutitoare şi mobilă care să urmărească cotele apelor şi care să deservească relaţia pontoon-apă identic de fiecare dată”, se arată în documentaţie.

Investiţia este de 407.159,01 lei cu TVA, din care lucrări de construcţii-montaj 305.543,73 lei cu TVA. Banii ar urma să fie accesaţi din Măsura 2 – consolidarea şi diversificarea activităţilor în zona de pescuit şi acvacultură, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, prin intermediul Asociaţiei FLAG din Bazinul Mureşului, Secaşelor şi afluenţilor acestora.

Un proiect similar, dar mai complex, va fi implementat de adminsitraţia locală a comunei Ciugud, în amonte cu circa 4 kilometri faţă de zona municipiului Alba Iulia şi va avea aceeaşi sursă de finanţare.

Citiţi şi:

 

Groapa de gunoi de pe traseul autostrăzii Sebeş - Turda: o firmă va analiza chimic deşeurile şi va stabili dacă sunt periculoase

 

VIDEO Lupi în căutarea hranei, filmaţi în Apuseni. Cum se aude sunetul pădurii la sfârşitul lunii martie

 

VIDEO Atacul feroce al unui urs asupra unui staul cu oi, surprins de camerele video de la stână: „Probabil va urma să atace localnicii”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite