VIDEO Moment important pe şantierul lotului 2 din A10, Sebeş - Turda. Se ridică grinzile la al doilea pod peste râul Mureş
0
Moment important pe şantierul lotului 2 al autostrăzii A10 Sebeş-Turda. În zona viitorului pod peste Mureş de la Sâncrai, antreprenorul general Aktor a demarat ridicarea grinzilor la structura care va supratraversa râul.
Lucrările la structuri sunt executate de firma Retter, iar grinzile sunt ridicate cu o macara de 600 de tone, utilaj care a fost mutat de curând de la nodul rutier Alba Iulia Nord.
Marţi, 11 august, a început ridicarea şi amplasarea grinzilor la viitorul pod peste râul Mureş de la Sâncrai. Viitorul pod are patru deschideri, pe fiecare deschidere urmând să fie puse patru grinzi de metal, în total fiind vorba de 16 grinzi metalice.
Ce e deosebit la viitorul pod de la Sâncrai, este faptul că va fi construit în curbă, pilonii şi grinzile trebuind gândite special pentru acest lucru. Acest pod este ultima supratraversare peste Mureş la care constructorul mai are de ridicat grinzi pe acest segment de autostradă. Grinzi similare, dar de greutate mai mică, au fost amplasate deja la podul de traversare a râului Mureş de la Rădeşti. Aici, constructorul lucrează la suprabetonarea structurii.
Chiar dacă antreprenorul general Aktor a ridicat mobilizarea la un nivel mai ridicat, existând şanse reale ca doar în anul 2021 să se circule pe autostradă de la Sebeş la Cluj.
În urmă cu trei săptămâni, premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor Lucian Bode au verificat în teren, stadiul lucrărilor de pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii A10 Sebeş-Turda, considerând că „lucrările sunt în grafic”.
”În momentul de faţă, pentru finalizarea celor două tronsoane de autostradă nu este necesară decât mobilizarea constructorilor, în conformitate cu discuţiile pe care le-am avut, plecând de la lucrările care mai sunt de executat, fie că este vorba despre fundaţii, de turnare de asfalt sau alte tipuri de lucrări care trebuie efectuate. Trebuie să-şi facă o planificare minuţioasă, de exemplu pe tronsonul 2 este necesară o suplimentare de utilaje, cel puţin 45-50 şi de asemenea este nevoie de cel puţin 300 de angajaţi pentru a putea realiza lucrările necesare în termenul planificat”, a declarat premierul Orban.