Parc de joacă pentru copii, inaugurat în Cetatea Alba Iulia după o investiţie de 40.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Alba Iulia a fost inaugurat vineri unul dintre cele mai mari parcuri de joacă pentru copii,, investiţie în valoare de aproximativ 40.000 de euro. Parcul de joacă ”Regina Maria” revine în Cetate, după transferul componentelor din şanţul cetăţii în zona Porţii a V-a.

Inaugurarea parcului de joacă ”Regina Maria” a avut loc în prezenţa primarului Mircea Hava. Parcul se află lângă Grădiniţa nr.8 şi şi-a deschis porţile pentru toţi părinţii care doresc să petreacă momente plăcute alături de părinţii sau bunicii lor. Investiţia totală este de 179.000 de lei, cu tot cu TVA. Copiii din Alba Iulia se vor putea bucura de toboganele, hintele, balansoarele şi groapa de nisip. Parcul are covor cauciucat tip tartan întins pe o suprafaţă de 600 de mp.

“Sunt elemente care au fost reciclate, vopsite, şi tot ce a lipsit s-a schimbat. Ce este nou la el, pentru că am învăţat şi noi câte ceva, în zona de joacă a copiilor este turnat acest covor din granule de cauciuc, un fel de tartan, pentru protecţia copiilor. O să mai crească şi iarba şi pomii şi florile. Deja cei mici împreună cu familia pot să vină în fiecare zi. Ceea ce îl diferenţiază de alte parcuri este programul. Pe timpul nopţii va fi închis. Cred că nu va vrea nimeni să escaladeze zidul Cetăţii. Sper ca cei care îl utilizează, împreună cu bunicii, tăticii şi mămicile, să se bucure de el “, a declarat primarul Mircea Hava.

   

image

De asemenea, acesta a mai spus şi despre cele două intrări ale parcului, fiecare cu lacăt, dar care va avea un responsabil care să se ocupe de loc în timpul programului de funcţionare. Parcul va fi deschis până în jurul orei 19.00.

Şase milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor judeţene din Alba. Lista şoselelor închise la iarnă

Decizie definitivă în justiţie şi pentru lotul 1 al autostrăzii Sebeş - Turda. Finanţarea europeană, în pericol

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite