O şoferiţă a luat pe capotă o femeie şi a intrat cu maşina într-o florărie din Alba Iulia FOTO VIDEO
0
Un accident de circulaţie spectaculos, cu trei victime s-a produs marţi, în jurul orei 13, în Alba Iulia. Un autoturism a intrat într-o florărie.
UPDATE Primele informaţii arată că şoferinţa care conducea autoturismul ce a intat în florărie este responsabilă de producerea incidentului. Se pare că aceasta nu a mai condus de multă vreme şi a dorit să deprindă din nou abilităţile de şofer. A ieşit cu maşina în trafic, însoţită pe scaunul din dreapta de un aşa-zis instructor.
După ce a trecut de sensul giratoriu de pe Bulevardul Revoluţiei nu a reuşit să oprească la timp şi a acroşat autoturismul roşu aflat în staţionare la semafor. Persoana din dreapta ar fi tras frâna de mână, iar femeia de la volan a încurcat frâna cu acceleraţia. A tras de volan spre dreapta a intrat pe trotuar, unde a luat pe capotă un pieton după care a intrat în incinta florăriei.
Potrivit IPJ Alba, o femeie de 60 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism la intersecţia B-dului Revoluţiei cu strada Toporaşilor din Alba Iulia, a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pentru a acorda prioritate pietonilor. După impact, primul autoturism a lovit peretele unei florării şi s-a oprit în interiorul acesteia, acroşând o femeie de 41 de ani, din Alba Iulia, care se afla pe trotuar.

În urma accidentului, conducătoarea auto, un bărbat de 60 de ani, pasager în autoturismul acesteia, un bărbat de 53 de ani, conducătorul celui de-al doilea autoturism, precum şi doi minori, de 11 ani, pasageri în acesta din urmă, au fost consultaţi de echipajele medicale la locul producerii accidentului, refuzând să fie transportaţi la spital. Femeia de 41 de ani, a fost transportată la spital, fiind, cel mai probabil, rănită uşor. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Ştirea iniţială: Din primele informaţii, se pare că o femeie a fost luată pe capotă de o maşină, care a intrat cu ea într-o florărie. La volan se afla o altă femeie. Accidentul s-a produs pe strada Toporaşilor, în apropierea Pieţei Cetate, unde există câteva florării. Detaşamentul de Pompieri a intervenit pentru acordare prim ajutor medical şi descarcerare, au transmis reprezentanţii ISU Alba.
În accident au fost implicate două autoturisme cu cinci pasageri, rezultând tre victime dintre care: o femeie încarcerată, conştientă; doi copii pasageri cu atac de panică.

La faţa locului s-a deplasat două maşini de intervenţie (dintre care una de descarcerare şi două ambulanţe).
