Municipiul Alba Iulia va avea stand de promovare la Târgul de Turism de la Viena
0Municipiul Alba Iulia va participa, în perioada 14 – 19 ianuarie, la Târgul de Turism ”Ferien Messe” de la Viena. Având în vedere distincţiile primite, printre care şi cea de ”Destinaţie Europeană de Excelenţă”, Autoritatea Naţională de Turism (ANT) a pus la dispoziţia administraţiei locale un stand de promovare, de unde se vor împărţi vizitatorilor materiale promoţionale cu Cetatea Alba Carolina.
Vizitatorii standului pus la dispoziţie de către Autoritatea Naţională de Turism vor primi materiale promoţionale cu cetatea Alba Carolina. Va fi organizată şi o conferinţă de presă la care vor fi participa reprezentanţi ai agenţiilor de turism şi ai mass-media. De asemenea, toţi participanţii din România vor organiza, în cadrul Târgului de Turism, ”Seara României”.
Delegaţia municipiului Alba Iulia va fi formată din patru persoane. În cadrul Târgului de Turism ”Ferien Messe” din Viena va fi organizată acţiunea de promovare a proiectului şi destinaţiilor EDEN din România şi Austria. Municipiului Alba Iulia i s-a acordat titlul de ”Destinaţie Europeană de Excelenţă”, recunoaştere care legitimează oraşul să devină un promotor al culturii şi istoriei României şi să participe activ la promovarea diversităţii culturală a statelor membre UE, alături de alte oraşe europene încărcate de cultură şi istorie care urmăresc conservarea şi reabilitarea patrimoniului cultural şi creşterea vizibilităţii patrimoniului local la nivel European.
De asemenea, municipiul Alba Iulia este deţinătorul unui trofeu obţinut în cadrul proiectului EDEN – un sistem extrem de bine organizat ce punctează şi premiază în fiecare an câte o destinaţie turistică de mare potenţial şi cu reale perspective de dezvoltare din Europa, câştigând în anul 2012 competiţia la categoria ”Turismul şi regenerarea siturilor fizice”.
”Cu această ocazie, municipiul Alba Iulia poate să fie vizibil printr-un stand de prezentare în cadrul ANT, alături de celelalte destinaţii câştigătoare selectate până în prezent şi de asemenea, va susţine o conferinţă a destinaţiei EDEN Alba Iulia.”, au precizat reprezentanţii administraţiei locale.