Ludovic Orban anunţă negocieri cu UDMR pe tema moţiunii de cenzură: „Domnul Hunor a pus căruţa înaintea boilor“
0Liderul PNL, Ludovic Orban, a făcut un apel vineri, 14 decembrie, la Alba Iulia pentru ca parlamentarii UDMR să voteze moţiunea de cenzură depusă de partidele din Opoziţie. Orban a precizat că negocierile cu UDMR vor continua şi a spus despre Kelemen Hunor că pune ”căruţa înainte boilor”.
Ludovic Orban a spus într-o conferinţă de presă că, la acest moment, PNL nu discută formarea unui nou Guvern, discuţiile urmând a avea loc după căderea celui actual.
„Eu cred că puţin domnul Hunor a pus căruţa înaintea boilor. Noi nu discutăm acum de formarea unui nou Guvern. Noi discutăm dacă actualul guvern este rău sau nu este rău. Punctul nostru de vedere este că acest Guvern este un rău imens pentru România. Nu putem să ne prezentăm cu aceşti incompetenţi să preluăm preşedinţia Consiliului UE.Aici e vorba de a stabili dacă acest guvern este rău sau nu. Dacă ei consideră că este rău Guvernul trebuie să voteze moţiunea de cenzură. Ei trebuie să hotărască. Până acum s-au arătat ca şi cum au considerat că este bun. Există şanse ca parlamentarii UDMR dacă acţionează cu voinţa cetăţenilor care i-au trimis în Parlament să considere că acest Guvern este rău şi să vpoteze împotriva Guvernului”, a afirmat Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Alba Iulia.
Orban a spus că liberalii sunt în continuare în discuţii cu liderii maghiarilor, dar s-a ferit să evalueze direct şansele aceste moţiuni, spunând la un moment dat că ”încercarea moarte n-are”. ”Ne vom bate până la momentul votului la moţiunea de cenzură să convingem cât mai mulţi parlamentari să voteze această moţiune pentru a creşte şansele de adoptare (…) Am purtat discuţii şi purtăm în continuare cu cei de la UDMR şi îmi exprim încrederea că parlamentarii UDMR vor face ceea ce doreşte electoratul care i-a votat, vor acţiona în conformitate cu voinţa electoratului maghiar”, a completat Ludovic Orban.
Acesta a adăugat că printre maghiari, cota de încredere în Liviu Dragnea este de 4%, potrivit unui sondaj realizat chiar de UDMR. ”Nu îl mai suportă, la fel cum 95% din populaţia României nu îl mai suportă pe Dragnea şi ar vrea să pună punct acestui regim nenorocit care face un rău imens României. Mă aştept ca parlamentarii să acţioneze în conformitate cu voinţa celor care i-au trimis în Parlament” a mai spus liderul PNL.
Întrebat de ce liderul UDMR susţine că nu a purtat discuţii cu acesta, Ludovic Orban a răspuns: „Ne-am întâlnit la Hamburg. Eu nu vreau să intru acum într-o interpretare diferită a diverselor intersecţii pe care le-am avut cu domnul Hunor în ultima perioadă. Oricum fiţi convinşi că purtăm negocieri, că vom avea întâlniri în care vom pune pe masă toate lucrurile”. De asemenea, Ludovic Orban a precizat că liderul UDMR, Kelemen Hunor, nu e informat când susţine că PNL nu a anunţat cine îl va înlocui pe actualul premier în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va trece. „Domnul Hunor nu se informează cu deciziile partidului nostru. Am hotărât că principalul candidat pentru funcţia de premier este preşedintele partidului”, a completat Orban.
Şeful liberalilor a fost prezent la Alba Iulia, unde, alături de Raluca Turcan şi Mircea Hava, au participat la o întâlnire a reprezentanţilor PNL din regiunea de dezvoltare Centru, prilej cu care au adoptat o rezoluţie cu o serie de proiecte de infrastructură mare, denumite ”soluţia liberal pentru dezvoltarea judeţelor din centrul României”.