Înşelăciuni în serie la Alba Iulia prin metoda „şmen“. Poliţiştii sunt în alertă după ce un bărbat a sustras 900 de lei de la 3 victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a înşelat 3 persoane cu aproape 900 de lei
Bărbatul a înşelat 3 persoane cu aproape 900 de lei

Trei persoane din Alba Iulia au fost înşelate, în decurs de 24 de ore, după ce au acceptat să schimbe bancnote cu cupiura mică în unele cu cupiura mai mare sau invers. Metoda se numeşte ”şmen.”

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor şi recomandă cetăţenilor să fie precauţi, pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înşelăciune prin metoda „şmen”. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 3 martie 2020, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către 3 persoane din Alba Iulia cu privire la faptul că au fost victimele unor infracţiuni de înşelăciune. O tânără a precizat că în timp ce se afla pe B-dul Transilvaniei din Alba Iulia a fost abordată de un bărbat care i-a cerut să-i schimbe suna de 500 de lei, din bancnote de 10 lei, în bancnote mai mari. Profitând de neatenţia tinerei, cu ocazia schimbului sumelor de bani, bărbatul ar fi sustras suma de 190 de lei. 

Alte două situaţii asemănătoare au fost semnalate de către angajaţii unor societăţi comerciale care le-au spus poliţiştilor că au fost abordaţi de un bărbat care le-a cerut să-i schimbe 5 bancnote de 500 de lei în bancnote de 100 şi 50 de lei. În urma schimburilor, angajaţii au fost prejudiciaţi cu câte 700 de lei. În toate cele 3 cazuri, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei sau persoanelor care au săvârşit faptele de înşelăciune. 

”Poliţiştii aduc în atenţia opiniei publice câteva aspecte legate de acest mod de operare şi recomandă cetăţenilor precauţie atunci cât li se solicită astfel de servicii.  Înşelăciunea prin metoda şmen presupune solicitarea schimbării unor sume mari de bani de la angajaţi ai unor magazine, instituţii sau chiar pe stradă, escrocii abordând persoane care ar putea avea asupra lor sume mari de bani. În momentul în care banii sunt predaţi, escroci sustrag o parte şi îi ascund, continuând să ţină victima de vorbă, pentru ca aceasta să nu descopere că suma de bani primită nu e întreagă. Stimaţi cetăţeni, în cazul în care sunteţi abordaţi de persoane care vă solicită astfel de servicii, cel mai indicat este să le refuzaţi”, se menţioenază într-un comunicat de presă al IPJ Alba.

Citiţi şi:

 

Sute de locuitori din Sebeş se revoltă oficial împotriva unui colos industrial: ”Bolile respiratorii la copii şi cazurile de leucemie s-au înmulţit“

 

Infractorul notoriu specializat în trafic de influenţă şi înşelăciune. Cum a obţinut sume mari de bani de la naivi păcăliţi cu promisiuni mincinoase

 

Au împuşcat ilegal un cerb în valoare de 12.000 de euro şi l-au abandonat. Aventura penală a doi braconieri prin Apuseni

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite