Foştii directori de la Cupru Min şi APM Alba, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat în 29 decembrie 2016 sentinţa definitivă în dosarul de corupţie al fostului director de la APM Alba, Mihaiela Mih Dehelean. Aceasta a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, la fel ca ceilalţi doi inculpaţi, Gheorghe Iordache şi Sergiu Mihuţ.

Dehelean şi Iordache au fost achitaţi pentru luare şi date de mită dar au rămas condamnaţi pentru abuz în serviciu şi instigare la această infracţiune. 

”Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de D.N.A. şi inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 77/09.05.2016 pronunţată de Tribunalul Alba, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, a dispus achitarea inculpatei Mih Dehelean Mihaiela pentru acuzaţia comiterii infracţiunii de luare de mită şi inculpatului Iordache Gheorghe pentru acuzaţia comiterii infracţiunii de dare de mită dar a menţinut condamnarea inculpaţilor la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea celorlalte infracţiuni (pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, în cazul inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în cazul inculpatului Iordache Gheorghe şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, sub forma complicităţii, în cazul inculpatului Mihuţ Sergiu Nicolae Ioan). Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean. Fiecare dintre cei trei inculpaţi trebuie să plătească cheltuieli judiciare de 12.500 lei.

Prin urmare, Mihaela Mih Dehelean a primit 3 ani de închisoare pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. Fostul director de la Cupru Min Abrud, Gheorghe Iordache, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Sergiu Mihuţ, reprezentantul unei firme de consultanţă din Cluj-Napoca, a primit şi el 3 ani cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. 

Toate cele trei pedepse au fost suspendate condiţionat pe perioade de 5 ani. În esenţă, ex-directorul APM este acuzat că a luat mită de la Gheorghe Iordache 200 de pungi ce conţineau produse alimentare în valoare de 5.102 lei.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit DNA, în perioada 2011-2014, în contextul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu, inculpatul Iordache Gheorghe, în calitate de director general al SC Cupru Min SA, a dat inculpatei Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta, în scopul îndeplinirii îndatoririle de serviciu legate de procedura respectivă, 200 de pungi ce conţineau produse alimentare în valoare de 5.102 lei.

image

Mihaiela Dehelean a fost director la APM Alba până la trimiterea dosarului în judecată

În acelaşi context, cu toate că inculpata Dehelean Mih Mihaiela-Nicoleta nu avea atribuţii în a efectua consultanţă, iar funcţia deţinută impunea o atitudine imparţială şi obiectivă, l-a determinat pe inculpatul Iordache Gheorghe să îşi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul a încheia un contract de prestări-servicii, ce avea ca obiect întocmirea unui raport de amplasament, cu firma reprezentată de inculpatul Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae.

În timpul procedurii de autorizare, după semnarea contractului, urmare a modificărilor legislative, pentru funcţionarea SC Cupru Min SA nu mai trebuia emisă o autorizaţie integrată de mediu ci doar o autorizaţie simplă. Astfel, raportul de amplasament, a cărui întocmire fusese contractată cu firma inculpatului Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae, nu mai era necesar şi, ca urmare, plata preţului iniţial de 25.000 euro, devenea discutabilă sub aspectul angrenării răspunderii civile contractuale.

Remedierea acestei situaţii s-a făcut însă prin încheierea unui act adiţional pentru o sumă de 7.500 de euro (considerată avans în contractul iniţial), contractându-se realizarea unei documentaţii, care era deja întocmită de către o angajată a SC Cupru Min SA, deoarece, la acel moment, legislaţia în vigoare nu mai prevedea obligativitatea efectuării acesteia de către evaluatori de mediu autorizaţi.La data de 20 decembrie 2013 SC Cupru Min SA a efectuat plata în cuantum de 41.669,58 lei (echivalentul a 7500 euro plus TVA aferentă) către societatea deţinută de Mihuţ Sergiu Ioan Nicolae, constituind atât pagubă în patrimoniul SC Cupru Min SA, cât şi folos pentru societatea co-contractantă.

Citiţi şi:

Fostul director al APM Alba, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie în dosarul ”Cupru Min”

Directorul APM Alba, judecat pentru luare de mită şi instigare la abuz în serviciu. Mihaela Mih Dehelean a primit 200 de pungi cu produse alimentare

Directorul APM Alba, Mihaela Mih Dehelean, trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite