Dosarul Roşia Montană. Ministrul Culturii, despre fostul ocupant al funcţiei: „Nu şi-a cuplat creierul la gură”

0
0
Masivul Cârnic din Roşia Montană, cu urme ale exploatării aurului. Foto Adevărul
Masivul Cârnic din Roşia Montană, cu urme ale exploatării aurului. Foto Adevărul

Înscrierea sitului Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO nu înseamnă interzicerea exploatării aurului, susţine ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu. Acesta a refuzat să comenteze despre situaţia dosarului privind procedura de arbitraj de la Washington.

Prezent joi, 23 iunie 2022, la Alba Iulia, Lucian Romaşcanu, ministrul în exerciţiu al Culturii a făcut o serie de declaraţii interesante despre contextul conflictului juridic dintre statul român şi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

„Situaţia actuală a sitului UNESCO Roşia Montană este de aşa natură încât nu aş prea vrea să vorbesc mult despre. Ştiţi că este în procedură de arbitraj. Există pe partea de conservare mult rămasă în urmă zona, pentru că, deşi a fost o condiţie a înscrierii în UNESCO, toate lucrurile care se vor întâmpla acolo sunt blocate, şi la minister - şi aici trebuie schimbat, prin avize şi tot felul de acte birocratice care întârzie - dar, per total, situaţia dosarului aş vrea să o comentăm după ce se va termina procedura de arbitraj. 

Este o procedură foarte delicată”, a ministrul Culturii, la Alba Iulia, cu referire la cererea de arbitraj internaţional depusă în 2015 de compania „Gabriel Resources”, care solicită României daune în valoare de de peste 5 miliarde de dolari canadieni.

Romaşcanu a afirmat că orice ar putea spune „se poate interpreta de o parte sau de alta, cum s-a întâmplat cu ministrul trecut (N.R.: liberalul Bogdan Gheorghiu), care nu şi-a cuplat creierul la gură şi a vorbit ce i-a venit, lucru pe care, sigur, unii pot să-l speculeze”.

„Înscrierea în UNESCO nu înseamnă interzicerea exploatării. Este o resursă care, când decide guvernul ţării respective că trebuie exploatată, cu acordul UNESCO şi cu protejarea minimă a locurilor cu adevărat importante, se poate face. Noi suntem acum într-o situaţie în care «domne, UNESCO nu ne dă». Ba da, ne lasă, numai că s-a făcut o foarte multă tevatură cu această chestiune”, a declarat Romaşcanu.

Acesta a criticat-o pe Corina Şuteu, care în ultima zi de mandat ca ministru al Culturii a trimis la UNESCO dosarul privind Roşia Montană. „S-a făcut un lucru şi de nepermis. În ultima zi de mandat, Corina Şuteu, în 2017, a trimis dosarul la UNESCO, fără niciun fel de aviz, deşi nu era necesar legal, dar având în vedere implicaţiile, trebuia să aibă avizul Ministerului Economiei, Ministerului Energiei, un aviz din partea premierului. Nimeni nu a vrut să semneze. Corina Şuteu l-a trimis că aşa a considerat ea”, a susţinut Romaşcanu.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, „lucrurile sunt clare”, dar că nu vrea să le comenteze. „Lăsăm judecătorii să se pronunţe”, a spus ministrul, citat de Agerpres. Romaşcanu a menţionat că, în mod normal, trebuie să se realizeze conservarea şi dezvoltarea zonei. El a spus că a avut o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale, care au arătat că se lovesc de neavizarea PUZ-urilor etc.

„E o chestie extrem de complicată, care întotdeauna se întâmplă când nu gândeşti lucrurile foarte bine de la început”, a opinat acesta. Lucian Romaşcanu crede că „România are motive să spere într-un verdict favorabil, pentru că lucrurile nu sunt în atât de mare parte în vina României, mai ales că în obligaţiile, cei care intenţionează, nu numai Roşia Montană (RMGC - n.r.), oricine care intenţionează să facă o investiţie au şi obligativitatea obţinerii tuturor avizelor şi licenţelor”.

Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în 27 iulie 2021 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de a 44-a sa sesiune, de la Fouzhou, China. Întinse pe 7 kilometri, fostele mine romane de aur de la Roşia Montană reprezintă complexul minier roman „cel mai important, mai extins şi mai variat din lume”, potrivit UNESCO. Ele datează din secolele II şi III.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană. Compania solicită Statului Român despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni), acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie.

Vă mai recomandăm:

Dezastrul provocat după izolarea unui bloc cu bitum incandescent. Meseriaşul a fost condamnat şi va plăti daune uriaşe

 

Traseu turistic spectaculos în Trascău: minele medievale de fier de la Rimetea, satul unic în România FOTO    

Mai multe - Alba Iulia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite