Cum se poate cumpăra în siguranţă pe internet o maşină neîmatriculată din România. Şase ponturi de la specialişti
0Site-urile de internet sunt pline de anunţuri de vânzare de maşini. Aceasta a devenit, în ultimii ani, principala modalitate de vânzare-cumpărare a autoturismelor, mai ales a celor second-hand.
A cumpăra o maşină neînmatriculată din România fără defecte ascunse, care să corespundă din punct de vedere tehnic ar fi, la prima vedere o misiune imposibilă. În realitatea nu este chiar aşa.
Se poate cumpăra şi din ţară o maşină second hand de calitate, întreţinută, dacă se iau în considerare câteva aspecte destul de importante. Interesul fiecărui cumpărător este să achiziţioneze o maşină second hand care să fie bună din punct de vedere tehnic.
Atunci când o persoană vrea să cumpere o maşină second hand neînmatriculată din România, are două variante: să caute una pe internet, pe site-urile de anunţuri, sau să meargă prin târgurile auto din oraş sau din ţară. Sunt câteva situaţii la care orice cumpărător trebuie să fie atent atunci când vrea să cumpere o maşină second hand neînmatriculată din România:
- Atenţie la poze. De cele mai multe ori, pozele făcute din unghiuri ciudate sau chiar lipsa acestora sunt cel mai clară dovadă pentru o posibilă ţeapă.
- Atenţie la vânzător. Se recomandă evitarea persoanelor cu nume ciudate la profil.
- Atenţie la seria de şasiu. Cei care nu vor dori să trimită seria de la şasiu pentru verificare au ceva de ascuns legat de trecutul maşinii. Se recomandă să nu se cumpere de la oameni care nu doresc să trimită seria pentru a se face verificările necesare.
- Atenţie la posibilitatea de testare. Cele mai multe maşini sunt aduse pe platformă fără nici un fel de număr pe ele. Sunt maşini care au, în geenral, probleme din punct de vedere tehnic pe care străinii le dau doar la export. Nu este recomandat niciodată să se achiziţioneze o maşină dacă nu există posibilitatea de testare înainte sau nu are numere valabile pe ea şi asigurare.
- Atenţie la documente. Este recomandată studierea acestora, respectiv din ce ţară a venit maşina. Maşinile de Franţa, de exemplu, au un singur document care trebuie la înmatriculat. Dacă maşina are numere roşii este important certificatul fiscal al celui care le-a scos şi, evident, contractul de vânzare-cumpărare.
- Nu în ultimul rând este recomandabil ca autoturismul să aibă RAR-ul efectuat, lucru care scuteşte cumpărătorul de un stres în plus şi de cheltuieli neprevăzute.