Cultură de cannabis într-o grădină de lângă Alba Iulia. Pedeapsa primită de consumatorul de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul avea şase plante de cannabis în grădina familiei sale. Foto Arhivă Adevărul
Bărbatul avea şase plante de cannabis în grădina familiei sale. Foto Arhivă Adevărul

Un consumator de droguri din Alba Iulia s-a ales cu o pedeapsă penală după ce s-a descoperit că avea o cultură de cannabis într-o grădină din localitatea Şard.

Potrivit anchetatorilor, la începutul anului 2020, Eliad B. a hotărât să planteze cannabis pentru a obţine cantităţi necesare consumului propriu.

Şi-a procurat seminţe de cannabis, pe care le-a plantat în ghivece în primăvara anului 2020 şi ulterior, în perioada aprilie-mai 2020, a cultivat şase plante crescute în aceste ghivece pe terenul care aparţinea familiei sale. După ce le-a plantat, bărbatul de 39 de ani le-a întreţinut personal folosind apă şi îngrăşământ de plante.

În cursul lunii iulie - august 2020, acesta a stabilit cu o altă persoană, cercetată penal şi aceasta într-un alt dosar, să aibă grijă de plantele de cannabis.

”Inculpatul i-a arătat modalitatea în care urma să folosească îngrăşământul de plante, explicându-i cantităţile de îngrăşărnânt care trebuiau utilizate la diferitele cantităţi de apă. În cursul lunii septembrie 2020, inculpatul a tăiat plantele de cannabis, l-a pus pe (…) să culeagă mugurii de cannabis şi a luat cannabisul cules”, se precizează în rechizitoriu. În schimbul ajutorului primit, acesta i-a oferit sume de bani, ţigări, băuturi alcoolice şi alimente.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare desfăşurate în data de 2 octombrie 2020 a fost identificată cantitatea de 0,4 grame de fragmente vegetale care conţin tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă biosintetizată de planta de cannabis, iar la terenul situat în localitatea Şard au fost identificate 5 plante de cannabis cu masa de 5,50 kilograme.

”Inculpatul E. B. recunoaşte săvârşirea faptelor, arătând că a aruncat cannabisul rezultat din cultura pe care a înfiinţat-o. A declarant că este consumator de droguri şi că nu a oferit cannabis altor persoane. A arătat modalitatea în care a ajuns să cultive plante de canabis, pentru consum propriu, descriind activitatea sa infracţională şi susţinând că el este consumator şi nu a intenţionat să distribuie altor persoane. Această poziţie procesuală de recunoaştere a faptei săvârşite a fost menţinută şi în faţa instanţei de judecată, când inculpatul a precizat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina lui prin actul de inculpare, îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi doreşte ca judecata să se facă exclusiv în baza acestora, fapt ce a condus la aplicarea în privinţa de către instanţa de judecată a procedurii simplificate”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.

Bărbatul a fost inclus în evidenţa Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, însă a ieşit din program la solicitarea sa, împotriva recomandărilor profesionistului. În final, a fost condmanat la 6 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani. Este judecat pentru infracţiunea de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

A mai fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile şi se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală în vederea combaterii consumului de droguri. Hotărârea Tribunalului din 8 noiembrie 2021 a fost contestată de către DIICOT.

Vă mai recomandăm:

 

Penalităţi uriaşe pentru italienii de la Pizzarotti. CNAIR reclamă întârzieri la lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda

 

Poliţistul care a primit timp de 11 ani spor ilegal la salariu pe baza diplomei de la o universitate „fantomă”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite