Compania Transavia susţine financiar modernizarea secţiei de chirurgie de la Spitalul Judeţean Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Transavia, liderul pieţei de carne de pui din România, va participa alături de autorităţile locale, la modernizarea secţiei de chirurgie din cadrul spitalului judeţean Alba. Investiţia finală a acestui proiect se ridică la aproximativ 500.000 euro.

În cursul ultimilor trei ani, Transavia a sprijinit modernizarea mai multor secţii din acest spital - secţia de oncologie, neuro-chirurgie si secţia de urgenţe.

”Ne dorim foarte mult să realizăm proiecte sustenabile pentru societate şi să ne implicăm proactiv în activităţi menite să vină în ajutorul oamenilor. În general, ne place să ne implicăm în proiecte mari, de amploare, dar susţinem ocazional şi alte activităţi sociale. Sprijinim şi persoane nevoiaşe, bolnavi, copii, bătrâni, dar şi diverse instituţii, precum case de copii şi aziluri. Renovarea şi modernizarea secţiei de chirurgie a spitalului judeţean din Alba răspunde unei reale nevoi locale şi ne bucurăm că avem posibilitatea să oferim sprijinul nostru”, a declarat Ioan Popa, director general Transavia.

Compania susţine în paralel şi alte acţiuni sociale. Anul trecut, compania a lansat programul educaţional « Ora de Nutriţie », prin care îşi propune să ofere elevilor din clasele gimnaziale, informaţii utile despre importanţa abordării unui stil de viaţă sănătos.  De asemenea, în centrul preocupărilor companiei Transavia se află şi activităţile sportive. De mai mulţi ani, compania organizează o competiţie sportivă dedicată 

Transavia este cel mai important producător de carne din România, cu o producţie de peste 55.000 de tone de carne de pasăre, în fermele proprii de creştere din 5 judeţe – Alba, Cluj, Sibiu, Braşov şi Harghita. Compania deţine 15 ferme de creştere pui de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare performante de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi patru ferme vegetale. Produsele Transavia sunt prezente pe piaţa internă în procent de 75 la sută, în marile lanţuri de retail, prin brandurile Fragedo şi Papane. Transavia este prezentă şi pe piaţa internaţională, prin exporturile realizate în ţări din Comunitatea Europeană (printre care Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Ungaria, Bulgaria şi Estonia).

Transavia îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa cărnii din România. Compania valorează 200 milioane euro

Transavia îşi lichidează creditele bancare. Cifră de afaceri de 135 milioane de euro în 2013 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite