Cetatea Alba Carolina, înconjurată de un şnur de mărţişor de 3 kilometri întins de peste 300 de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Alba Carolina fost, în premieră, ”îmbrăţişată” de un şnur de mărţişor lung de 3 kilometri. La eveniment au participat peste 300 de copii din centre şi aşezăminte sociale care au înnodat şnurul gigant în ziua de 1 martie.

Cea mai mare şi frumoasă cetate din România a primit un mărţişor uriaş, inspirat şi oferit de sute de copii din centre şi aşezăminte sociale din judeţele Alba şi Mureş. O adevărată lecţie de afecţiune şi un exemplu pentru toţi cei care se simt însufleţiţi de micile bucurii născute din marile suflete. Iniţiativa este a unor tineri voluntari, cu sprijinul Primăriei Alba Iulia. Peste 300 de voluntari au alcătuit un şnur de aproape 3.000 de metri, cu care au înconjurat Cetatea, prin şanţurile ei.

La eveniment au participat, alături de copii şi voluntari, primarul Mircea Hava şi viceprimarul Gabriel Pleşa.

Startul evenimentului a fost dat la ora 15.00. Pornind de pe Latura de Vest, din faţa Catedralei Încoronării, voluntarii s-au împărţit în două grupuri, care au înconjurat Cetatea Alba Carolina, pornind pe Latura de Nord şi Sud spre latura de Est. Copiii, ajutaţi de coordonatori, au împletit şi înnodat bucăţi de şnur alb şi roşu. În zona Porţii a III-a, şnurul gigant care a înconjurat cetatea a fost înnodat de viceprimarul Gabriel Pleşa.

Acţiunea a fost menită să sprijine implicarea în comunitate a copiilor din centrele de plasament. Au fost implicaţi 80 de copii de la Centrul “Sf. Maria” din Alba Iulia, Centrul “Sf. Vasile cel Mare” din Alba Iulia, Casa “Rebeca” din Teiuş, Casa de Tip Familial din Blaj.

martisor cetate alba

“Sunt gesturi simbolice care devin ele însele simboluri. Ideea tinerilor albaiulieni de a înconjura Cetatea cu, probabil, cel mai mare şnur de mărţişor văzut vreodată, nu doar că e una deosebită, un simbol al ieşirii triumfale din iarnă, ci şi un prilej perfect de a ne aduna, din nou, împreună. De a ne demonstra solidaritatea şi dragostea pentru Cetate, pentru oraş şi, mai ales, pentru copii. Pentru că acţiunea are şi un caracter umanitar. Pe lângă faptul că îi implică direct pe foarte mulţi copii de la centre de plasament, le va aduce acestora şi zâmbetul pe faţă, prin ceea ce se va întâmpla după actiune. Este vorba de o piesă de teatru jucată special pentru ei, dar şi de o masă caldă, gătită cu dragoste, tot pentru ei”, a declarat primarul Mircea Hava.

martisor cetate alba

„Am împletit şi înnodat 3.000 de metri de şnur de mărţişor. Este cel mai mare şnur de mărţişor care s-a împletit vreodată în România şi cu el am înconjurat cea mai mare şi frumoasă cetate din România, Cetatea din Alba Iulia. Am avut peste 300 de voluntari, mulţi dintre ei din centre de plasament din judeţul Alba şi pe lângă ei voluntari din liceele din Alba Iulia şi albaiulieni”, a declarat unul dintre organizatori, prof. Rareş Buglea. Şnurul împletit de voluntari va împodobi podurile din Cetatea Alba Carolina.

martisor cetate alba
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite