Cel mai tânăr episcop catolic din lume, consacrat fără cler şi credincioşi la Catedrala Arhiepiscopală din Blaj
0Doi episcopi ai Bisericii Greco-Catolice vor fi consacraţi la Catedrala Arhiepiscopală Majoră “Sfânta Treime” de la Blaj, duminică, 21 iunie. Unul dintre cei doi, Cristian Dumitru Crişan, în vârstă de 39 de ani, va deveni cel mai tânăr episcop catolic din lume.
Din cauza epidemiei de coronavirus, celebrarea consacrării celor doi Episcopi va avea loc fără participarea clerului şi a credincioşilor. Anunţul privind data consacrării acestora a fost făcut de Cardinalul Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, preşedintele Sinodului Episcopilor.
Este vorba, aşadar, despre Cristian Dumitru Crişan, episcop ales Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, Episcop titular de Abula şi despre Călin Ioan Bot, episcop ales Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, Episcop titular de Abritto.
”Împreună cu Sfântul Părinte Papa Francisc, urmând prevederile canonice, i-am proclamat pe noii Episcopi la Roma respectiv la Blaj, pe data de 22 ianuarie 2020. În virtutea drepturilor conferite de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, conform can. 82, avem bucuria să anunţăm data consacrării celor doi noi Episcopi: Duminică 21 iunie 2020 la ora 11,00, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră “Sfânta Treime” din Blaj”, a transmis Cardinalul Lucian.
Potrivit reprezentanţilor Bisericii, din cauza condiţiilor sanitare impuse de starea de pandemie, celebrarea consacrării celor doi Episcopi va avea loc fără participarea clerului şi a credincioşilor, urmând ca o Sfântă Liturghie solemnă să fie celebrată la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Cine este Cristian Dumitru Crişan
Tânărul episcop ales, s-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, judeţul Mureş. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj. Trimis la Roma, în anul 2007 a obţinut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’ Anselmo”. Pe 11 mai 2008 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş.
În anul 2010 a obţinut Licenţa în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universităţii Pontificale a Lateranului, iar în 2012 a obţinut Doctoratul în cadrul aceleiaşi Universităţi. În anul 2012 a fost numit Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris şi Rector al Misiunii Greco-Catolice din Franţa. În 2013 a fost numit Notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România. În 2014 a fost numit Apărător al legăturii în Tribunalul Provincial de Primă instanţă al Arhiepiscopiei de Paris, iar în anul 2016 a fost numit Judecător al aceluiaşi Tribunal.
Între 2016-2017 a urmat cursurile de Masterat la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Institutului Catolic din Paris, obţinând Diploma de Master II în co-tutelă cu Universitatea „Paris IV Sorbona”. În 2018 a obţinut Certificatul „Emouna – l’amphi des religions” la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris.
Pe data de 9 aprilie 2018, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în funcţia de Vizitator Apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din Europa occidentală, iar pe 11 octombrie 2018 a fost numit Coordonator naţional pentru pastoraţia greco-catolicilor români din Italia de către Consiliul Permanent al Conferinţei Episcopale Italiene. Până în prezent cel mai tânăr episcop catolic din lume era Episcopul ucrainean greco-catolic Stepan Sus.