Bărbatul care şi-a omorât în accident iubita însărcinată şi fiica de 2 ani a fost trimis în judecată. Şoferul era băut şi riscă până la 10 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care a provocat accidentul rutier în care au murit concubina acestuia însărcinată şi fiica lui de 2 ani a fost trimis în judecată la Judecătoria Blaj. Ioan Pipiş este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Riscă până la 10 ani de închisoare.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Blaj în 28 aprilie 2017. Accidentul a avut loc în 6 martie 2017 pe DJ107, la ieşirea din comuna Jidvei spre Blaj. 

Bărbatul de 31 de ani avea o alcoolemie în sânge de 1.01 la mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit IPJ Alba, şoferul vinovat, aflat la volanul unui Opel înmatriculat în Mureş, nu a adaptat viteza într-o curbă, a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un BMW înmatriculat în Alba, care circula din sensul opus şi care era condus de un bărbat de 32 de ani, tot din Şona.

În momentul impactului, în Opel se afla şoferul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un alt bărbat de 49 de ani, tot din Şona, pasager pe scaunul din dreapta faţă, precum şi cele două persoane care au decedat, aflate pe bancheta din spate, respectiv o femeie de 24 de ani, din Jidvei, însărcinată în şapte luni, şi fetiţa ei de numai doi ani. Şoferul şi celălalt bărbat din Opel au scăpat cu viaţă, cu răni uşoare. Şoferul vinovat de producerea accidentului era iubitul femeii decedate precum şi tatăl copilei moarte şi a copilului care urma să se nască peste 2 luni. 

image

Ioan Pipiş a fost arestat preventiv în 7 martie 2017 pentru două infracţiuni de ucidere din culpă, două de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare, fiind trimis în judecată tot în stare de arest preventiv. O decizie privind măsurile preventive va fi luată în 2 mai 2017 la Judecătoria Blaj. Şoferul criminal a primit acordul instanţei de judecată pentru a participa la funeraliile iubitei şi fetiţei sale în 9 martie 2017, hotărâre pronunţată pe baza unei decizii CEDO.

image

În dosar sunt şase părţi civile şi vătamate, în timp ce o firmă de asigurare este parte responsabilă civilmente. Ioan pipiş este acuzat de două infracţiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Citiţi şi:

 

Şoferul criminal care s-a urcat băut la volan şi a omorât o femeie însărcinată şi pe fiica sa de 2 ani, arestat preventiv

Accident teribil în Alba: o femeie de 24 de ani însărcinată în luna a şaptea şi o fetiţă de 2 ani au decedat. Şoferul era băut

 

Şoferul din Alba vinovat de moartea iubitei de 24 de ani însărcinată şi a fetiţei de 2 ani în accident a fost reţinut

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite