Aproape 300 de persoane din Alba muşcate de căpuşe în 2012. Ce zic medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidenţa atacurilor de căpuşe a crescut foarte mult în 2012, în raport cu anii anteriori. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Alba, aproape 300 de persoane au fost muşcate în acest an.

Numărul exact al celor care au fost muşcaţi de căpuşe şi au ajuns la medic este de 284. În cazul a 10 persoane au fost efectuate analize amănunţite pentru a se depista dacă s-au infestat cu boli transmise de căpuşe.

Recomandări din partea Direcţiei de Sănătate Publică Alba:

Expertizele efectuate în scopul determinării nivelului de infestare cu căpuşe, au evidenţiat creşterea progresivă şi extinderea arealului de răspândire a căpuşelor de la an la an. Căpuşele sunt ectoparaziţi care se hrănesc cu sângele vieţuitoarelor de care se ataşează. Ele sunt atrase de căldură şi mişcare  ataşându-se deseori de mamifere, inclusiv de câini şi pisici.

Cauzele care au dus la creşterea infestărilor cu căpuşe sunt:
-    condiţii meteorologice favorabile inmulţirii căpuşelor
-    înmulţirea excesivă a câinilor nesupravegheaţi, care sunt cauzele preferate ale căpuşelor
-    implicarea insuficientă a populaţiei în scopul protecţiei individuale,şi a necesităţii deparazitării corespunzătoare a animalelor de companie.

Măsuri de prevenţie a muşcăturilor de căpuşe:
-    Aplicarea unui spray special impotriva insectelor, care poate fi aplicat direct pe piele sau pe îmbrăcăminte.
-    Acoperirea unei suprafeţe cât mai mare de tegument, şi hainele să fie cât mai deschise la culoare
-    Purtarea mănuşilor de menaj sau a altor mănuşi speciale în cazul în care manipulăm animale sau păsări ce pot fi infectate.
-    Curăţirea permanentă a habitatului, taierea ierbii, pulverizarea de insecticide, îndepărtarea eventualelor plante care pot atrage capuşe,
-    Evitarea zonelor cu cazuri cunoscute şi raportate ca fiind populate cu căpuşe.

Principalele măsuri de prim ajutor în cazul unei muşcături de căpuşă include:
-    îndepărtarea cât mai rapidă a căpuşei. Se recomandă folosirea unei pensete pentru a prinde  atât corpul cât şi capul parazitului şi a-l extrage printr-o mişcare sigură şi rapidă astfel încât să nu rămână părţi prinse pe tegument,
-    curăţirea zonei cu apă şi săpun sau cu orice alt dezinfectant,

Se recomandă consultarea unui medic dacă:
-    pacientul nu a reuşit să îndepărteze complet căpuşa,
-    au apărut smne şi simptome ca roşeaţă, febră, dureri musculare sau acuze asemănătoare gripei.

Pacienţii sunt sfătuiţi să apeleze de urgenţă la medic daca au tulburări de respiraţie, semne de paralizie, palpitaţii şi dureri retrosternale.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite