Alba: Lucrări la reţeaua de gaz din Blaj şi satele învecinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E.ON Gaz Distribuţie va sista temporar alimentarea cu gaze naturale în localităţile Blaj şi alte şapte sate învecinate, în data de marţi, 7 decembrie. Se vor înlocui conductele vechi cu unele noi de polietilenă.

Pentru cuplarea noilor conducte la sistemul de distribuţie, precum şi pentru efectuarea altor lucrări specifice va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de marţi, 7 decembrie, începând cu ora 09.00.

Furnizarea gazului va fi sistată atât în Blaj cât şi în localităţile Tiur, Mănărade, Petrisat, Lunca Târnavei, Sâncel, Iclod şi Panade.
 
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, după finalizarea acestor lucrări, în jurul orei 16.00.

„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon 0265.200.928 sau 0800.800.928“, se arată într-un comunicat al E.ON Gaz Distribuţie.




Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite