Vreme instabilă miercuri şi joi
0Vremea va fi capricioasă miercuri şi joi, în vestul, centrul şi nordul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte, când se vor semnala înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, precum şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 de litri pe metru pătrat în ziua de miercuri, când cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la cote mai reduse, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 8 şi 15 grade.
În Capitală, vremea va fi în general frumoasă, cu înnorări temporare, temperaturile maxime nu vor depăşi 26 de grade Celsius în timp ce minimele vor ajunge la 12 grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat, atrag atenţia meteorologii.
Vreme răcoroasă joi, în majoritatea regiunilor
În ceea ce priveşte ziua de joi, vremea va fi în general instabilă, răcoroasă pentru această perioadă din an. Înnorări accentuate vor exista în special pe parcursul zilei, când se vor semnala şi descărcări electrice în special în zonele de deal şi munte.
Pe arii restrânse, cantităţile de apă nu vor depăşi 15...20 l/mp şi se menţin condiţiile de grindină.