"Vopsiţi" cu deşeuri italiene

La Sulina, Anghel Smolei a fost unul dintre primii "beneficiari" ai transporturilor de reziduuri toxice provenite din Italia Când îşi aminteşte ce viaţă a avut, trage cu sete din

La Sulina, Anghel Smolei a fost unul dintre primii "beneficiari" ai transporturilor de reziduuri toxice provenite din Italia

Când îşi aminteşte ce viaţă a avut, trage cu sete din ţigară. Alcătuirea aceea din tutun aspru i-a rămas, desigur, singurul aliat. Dacă fumezi, iese fum ca dintr-un cal năduşit, fum, nu abur, iar dacă ai şi-o samahoancă de rachiu la mâna dreaptă, parcă nimic nu rămâne dintr-o târfă de viaţă. Moş Anghel Smolei din Sulina şi-a petrecut la cimitir şi gineri, şi copii, într-un ritm pe care nici "ştirile de la ora 17.00" nu puteau să-l cuprindă.

Casa ucraineanului Smolei nu-i departe de centrul oraşului. Faci dreapta, ocoleşti două-trei nave ancorate şi, pentru că străzile sunt din pământ, ocoleşti şi puţinele maşini, cu trena lor de praf. La prima răspântie, eviţi drumul care merge spre cimitirul cu piraţi, o apuci dimpotrivă, pe şoseaua ce dă spre sala de sport a lui Năstase. Vezi bine, drumul spre casa haholului ucrainean Smolei corespunde unui adevăr simplu: dintotdeauna a fost mai sănătoasă gimnastica decât drumul la cimitir.

Republica prafului

Moş Anghel Smolei a lucrat un sfert din viaţă, 27 de ani, ca marangoz la nave în Sulina - trăgea vapoarele la mal şi repara lemnăria, de aceea nimic din ce este portuar nu-i este străin. Bătrânul provine dintr-un neam de ucraineni de dincolo de Prut, stabilit de două generaţii în judeţul Tulcea. Ei între ei îşi zic "haholi", dar în rest sunt români sadea, mai ales cei tineri. Străbunicul lui Smolei, Mişa, era din Vâlcov, şi a plecat din Basarabia de puţinătatea traiului. Din 1970, Anghel Smolei s-a stabilit la Sulina şi acolo a rămas. Nu-şi aminteşte să fi ieşit vreodată de pe insulă: "Ba să zic c-am fost! În armată eram la manutanţă şi-am fost dus la Bucureşti, cu domnii ofiţeri", revine el cu o luminare bruscă în ochi.

Trei, Doamne, şi toţi patru…

Moşul Smolei a pierdut trei gineri în acelaşi an, în 1983, iar mai târziu şi un copil, Petrişor: "Am trei fete, n-au avut parte de bărbaţi, nici eu de gineri. Au murit tustrei, în acelaşi an", zice bătrânul. Unii oameni din Sulina spun că "ai lu' Smolei" au sfârşit repede, fără să ştie. Alţii, ca fraţii Talpă, haholi care locuiau spre Uzina de apă, au încheiat greu socotelile cu viaţa. Alde Talpă, oameni în toată firea, au păzit timp de trei ani sutele de butoaie cu reziduuri toxice italiene aduse în Şantierul naval. Aparent fără legătură cu munca lor, în scurt timp s-au stins amândoi pe picioare, de o boală nemiloasă. "Vopseaua aia era un fel de vopsea galbenă, ca şi cauciucul. Gardul l-am vopsit cu vopsea de la ăştia. Nu şi poarta!", îşi aminteşte moş Anghel cum s-a ales el cu gard proaspăt în anii '80. "Plutea vopseaua aceea pete, pete, pete, pe tot bazinul. Nu am auzit de oameni îmbolnăviţi de la asta. De vite am auzit, turbau vacile, săreau aşa, băuseră de pe la bazin, vezi bine". Gardul lui Smolei nu este singurul "exponat" din oraş. Oamenii spun că s-au vopsit cu deşeuri până şi ferestrele Palatului Administraţiei Dunării de Jos.

"Dă, Doamne, icre!"

De-acum, moş Anghel Smolei s-a "lăsat la vatră", stă acasă şi aşteaptă dimineaţa de mâine de după dimineaţa de mâine. Mai merge câteodată la pescuit şi se roagă ca ruşii: "Dai Boh, na icra!" ("Dă, Doamne, icre!"). Se plimbă între biserică şi Căpitănie, şi priveşte oraşul bătrâneţilor sale. A avut 10 sau 12 copii, cine mai ştie, viceprimarul Mihai este îngropat şi azi sub hârtiile de la Registrul civil, să îi descopere pe toţi. Aici, la Sulina, nu se întâmplă nimic, există o fraternitate a oamenilor cu câinii vagabonzi, cu cerul, cu norii plecaţi în pribegie, uneori cu peştii. Vorba şefului poliţiei locale, comisarul-şef Şofan: "La Sulina, trafic de arme de la ucraineni n-avem, droguri, nici atât, lipoveanul dacă bea un şpriţ e liniştit, nu scoate cuţitul, nici braconaj n-avem să ştiţi, că n-are balta peşte! Aici, dacă furi ceva, imediat se află! Te află alţii, te dă în primire! Sulina e înconjurată de ape, unde să se-ascundă ăla?".

Globul pământesc, teşit la Sulina

Băncuţa moşului Smolei este chiar lângă biserica veche, reper pentru toţi cei care debarcă la orele amiezii în Sulina. De-ar fi ca rachetele balistice de la ruşi şi americani să se întâlnească pe cerul acestui orăşel, pe haholul Anghel Smolei îl vei găsi tot aşezat pe băncuţa lui, lângă biserică.

Peste drum se află locul unde acostează navele ce aduc provizii şi turişti-venetici şi unde ţăranii din Sulina vin să-şi închirieze căruţele. O lume agitată îl încercuieşte pe Smolei, iar el stă aşezat, fără curiozităţi, inert, aproape fără vlagă. Într-un târziu, cineva o să-i dea o ţigară lui Anghel Smolei, iar vreun turist rătăcit o să-i ofere o bere la barul "Jean Bart", pentru o poveste locală. Moş Anghel o să le accepte: la cât au săpat străinii la rădăcina poveştilor locale, ar trebui ca globul pământesc să fie deja teşit în dreptul oraşului Sulina.

La Sulina, trafic de arme de la ucraineni n-avem, droguri, nici atât, lipoveanul dacă bea un şpriţ e liniştit, nu scoate cuţitul, nici braconaj n-avem să ştiţi, că n-are balta peşte!
comisar-şef Şofan

Securitatea i-a otrăvit cu deşeuri

Faptul că Italia a revenit în 2007 cu o solicitare de acceptare de către România a unor cantităţi de deşeuri industriale pare a fi continuarea unui contract mai vechi între ţări. În primăvara anului 1987, printr-un contract încheiat cu o fostă firmă a Securităţii (ICE Chimica), două companii italiene au adus la Sulina aproape 5.000 tone de deşeuri chimice lichide, depozitate superficial în butoaie. La scurt timp, mulţi dintre locuitorii insulei Sulina adunau "vopseaua" italiană care plutea în port şi, în plus, o parte din deşeuri erau "redirecţionate", cu implicarea ofiţerilor de Securitate, pentru vopsirea unor nave (împingătoarele "Zenit" şi "Centaur") sau a unor drumuri şi… garduri din Tulcea, Piteşti şi Găeşti. Ulterior, butoaiele stocate în Şantierul naval, dar şi nava "Prahova", un depozit temporar pentru substanţe toxice, au dispărut către destinaţii necunoscute. Moş Anghel Smolei din Sulina avea un gard la căsuţa lui din strada Albatros: omul şi-a vopsit gardul, în galben, cu deşeuri toxice aduse "din import".