Vasile Bănescu: „Poporul nu e lăudat decât de cel ce îşi propune să-i vândă ceva sau să-i fure ceva”
0La două zile de la primul tur al alegerilor prezidențiale, Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a postat pe Facebook o maximă a unui filosof celebru despre interesele celor care își laudă poporul.

„Poporul nu e lăudat decât de cel ce îşi propune să-i vândă ceva sau să-i fure ceva”, a scris Vasile Bănescu în postarea făcută marţi, pe Facebook, citându-l pe filosoful Nicolás Gómez Dávila.
Postarea lui Vasile Bănescu pare să facă trimitere la mesajul electoral populist al candidatului AUR, George Simion, câștigătorul primului tur al prezidențialelor, fără însă a-i atribui direct vreo conotație politică.
Cu o zi înaintea primului tur al prezidențialelor, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a mai postat un mesaj similar, în care a pus populismul în antiteză cu educația.
„Opusul populismului: educația, cinstea, realismul. Opțiunea rațională a bunului-simț”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Vasile Bănescu.
Despre Nicolás Gómez Dávila, filosoful citat de Vasile Bănescu
Adesea numit „Nietzsche din Anzi" datorită stilului său incisiv și profund, filosoful columbian Nicolás Gómez Dávila (1913-1994) a devenit celebru pentru criticile sale radicale la adresa modernității și apărarea tradiționalismului, scriind mai ales sub formă de aforisme, pe care le numea „escolios” (glosse)
A refuzat mai multe oferte de a ocupa funcții politice importante, preferând să rămână un critic al ambelor părți ale spectrului politic
Prin lucrările sale, Nicolás Gómez Dávila a influențat mulți poeți și filosofi din Europa și America Latină.