Un sfert dintre angajatori caută personal. Unde sunt cele mai multe job-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din patru angajatori vrea să aducă oameni noi în companie FOTO Adevărul
Unul din patru angajatori vrea să aducă oameni noi în companie FOTO Adevărul

Unul din patru angajatori români intenţionează să recruteze personal în perioada iulie-septembrie 2018. Datele se desprind din cel mai recent studiu făcut de compania Manpower, potrivit căruia industria prelucrătoare, construcţiile, hotelurile şi administraţia publică sunt principalele ramuri care vin cu oferte pe piaţa muncii în această vară.

La polul opus, industriile în care românii îşi găsesc cu mare dificultate un loc de muncă sunt industria extractivă, agricultura şi pescuitul, arată studiul citat.

„Este o lipsă masivă de personal în industria prelucrătoare. Angajatorii se lovesc de o penurie desalariaţi, nu găsesc oameni pregătiţi pentru locurile de muncă pe care le au disponibile şi cu toate astea ofertele în acest domeniu sunt foarte multe. Din perspectiva salariilor, e posibil ca şi nivelul salarial să fie altul decât salariul minim pe economie, în funcţie de experienţa pe care angajatorul o caută. Se poate ajunge la salarii de 2.000 - 3.000 de lei”, a explicat, pentru „Adevărul”, Gabriel Chicioreanu, specialist în recrutare, adăugând că perspectivele de angajare din vară sunt mai pozitive decât cele enunţate în prima jumătate a acestui an. 

Doldora de locuri de muncă în Banat şi Ardeal 

În ceea ce priveşte gradul de optimism al angajatorilor pe regiuni, studiul Manponwer notează că cei mai dispuşi să aducă oameni noi în companii sunt cei din vestul ţării, urmaţi de cei din centrul ţării. Mai precis, 17% din angajatorii din vestul ţării preconizează că vor face angajări în timp ce 16% din companiile din centrul ţării intenţionează să aducă oameni noi în companie. În schimb, regiunea nord-est duce o lipsă acută de locuri de muncă, arată studiul citat. Aici, doar 5% din companii şi-au exprimat intenţia de a face angajări în perioada următoare. Explicaţiile sunt simple, afirmă Chicioreanu. 

„Locurile de muncă sunt în zonele cu şomaj mic. Aici, economia este mai dezvoltată şi au nevoie de salariaţi. Acolo unde şomajul este mare, în zona Moldovei, şi locurile de muncă sunt puţine. Pe de altă parte, lipsa infrastructurii face ca marile companii să nu deschidă fabrici în nord-estul ţării, pentru că au dificultăţi în a transporta terestru marfa în Europa centrală şi de vest. În zona de sud-vest, fiind locuri de muncă oamenii preferă să muncească. În Moldova, s-au obişnuit să fie mai comozi, mare parte din ei trăiesc din ajutoare sociale, alocaţii şi mai muncesc uneori cu ziua”, a completat specialistul în recrutare.

Companiile mari fac cele mai multe angajări

Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot găsi oportunităţi nu doar în companiile mari şi mijlocii, ci şi în cele mici. Conform studiului Manpower, cele mai puternice intenţii de angajare sunt raportate de angajatorii mari. Mai precis, 27% din companiile care au peste 250 de angajaţi vor să aducă oameni noi în această vară, în timp ce companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi sunt pe locul doi în clasament. În acelaşi timp 5% din companiile care au până în 10 angajaţi vor să facă angajări. 

„Industria prelucrătoare, construcţiile, hotelurile, administraţia publică reprezintă 25% din industriile din România care au nevoie de angajaţi în acest moment. Iar perioada verii este foarte activă. Apoi, fiind vacanţă, o parte din studenţi se angajează”, a mai spus Gabriel Chicioreanu.

Câţi şomeri sunt în România 

Ultima statistică privind rata şomajului arată că acesta este în scădere la nivel naţional. În prezent, în România există 313.025 de şomeri, din care 57.491 sunt şomeri indemnizaţi şi alţi 255.534 intră în categoria şomerilor neindemnizaţi, România având mai mulţi şomeri bărbaţi decât femei. 

În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 88.000 de şomeri provin din mediul urban şi peste 224.000 din mediul rural, potrivit statisticilor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. 

La ora actuală, cei mai afectaţi de şomaj sunt românii cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani, urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 - 39 de ani. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite