Thailanda: Recomandări pentru Ziua Îndrăgostiţilor - Evitaţi sărutările şi purtaţi mască în timpul actului sexual
0Directorul Biroului de Sănătate Reproductivă din Thailanda recomandă cuplurilor să evite sărutările şi să-şi păstreze măştile, chiar şi în intimitate, pentru a se proteja de Covid-19. Recomandarea vine în contextul în care luni întreaga lume sărbătoreşte Ziua Îndrăgostiţilor.
Îndrăgostiţilor care sunt pe cale să se răsfeţe cu o noapte romantică şi toridă de Ziua Îndrăgostiţilor, autorităţile sanitare din Thailanda le-au repetat că atunci când vine vorba de sex, trebuie să fie acoperiţi şi inclusiv să poarte o mască în timpul relaţiilor amoroase.
"Covid-19 nu este o boală cu transmitere sexuală, dar poţi lua Covid respirând îndeaproape sau schimbând salivă", a declarat pentru AFP directorul Oficiului pentru Sănătatea Reproducerii Bunyarit Sukrat.
Prin urmare, el recomandă cuplurilor să facă un test antigen înainte de noaptea romantică pentru a evita contaminarea.
Îndrăgostiţii sunt îndemnaţi să evite "poziţiile sexuale faţă în faţă şi sărutările profunde" şi să folosească contraceptive dacă vor să evite o sarcină nedorită, a adăugat el. "Dacă este posibil, purtarea unei măşti în timpul sexului poate ajuta la reducerea riscului de Covid”, a continuat Bunyarit.
Numărul de infecţii zilnice cu coronavirus din ţară, care era de aproximativ 8.000 la începutul lunii, aproape s-a dublat în ultimele două săptămâni.
Autorităţile sanitare se tem că Ziua Îndrăgostiţilor va agrava această tendinţă, chiar dacă, recunosc, relaţiile sexuale nu sunt rezervate doar pentru această zi de 14 februarie.
Această sărbătoare este populară în regat şi este considerată o zi de bun augur pentru cuplurile care doresc să se căsătorească.
Cozi lungi se întind adesea în faţa birourilor de înregistrare a căsătoriilor, în special într-un cartier din Bangkok: Bang Rak care înseamnă "cartier al iubirii" în thailandeză.