Tătaru: Poţi merge la mare sau la munte doar dacă ai o proprietate acolo. Plajele rămân închise, nu ai terase, nu ai nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / George Călin
Foto Inquam Photos / George Călin

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, marţi la Sinteza zilei, în ce condiţii vor putea să meargă românii după 15 mai la mare sau la munte.

"Ieşirea din localitate va fi făcută doar pe un motiv foarte bine întemeiat: să-ţi vizitezi o rudă bolnavă, să mergi cu un copil la un doctor, să ieşi chiar şi într-un sport individual, să mergi la un pescuit, să vizitezi o proprietate pe care o ai într-o altă localitate. 

Dacă ai o proprietate la mare, poţi să mergi la mare. Plajele nu vor fi deschise - nu ai terase, nu ai nimic. 

Dacă ai o proprietate la munte poţi merge", a spus Nelu Tătaru, citat de Antena 3

Ministrul a explicat că aceste măsuri ţin de o primă etapă de relaxare. 

"Am înţeles că este o răbdare ajunsă la limită, am înţeles că suntem totuşi pe un trend descendent al acestei curbe şi am înţeles că lumea a trecut printr-un moment care trebuie gestionat foarte bine.

Este un prim moment pe care eu îl consider mai important decât gestionarea sărbătorilor pascale. 

Este un moment în care lăsând libertatea de a ieşi în oraş, în localitate, lăsând sporturilor individuale, lăsând libertatea de a merge la un salon de îngrijire corporală sau un stomatolog - unde suntem totuşi într-o specialitate unde avem o aerosolorizare importantă, o răspândire importantă - dar, conştientizând anumite măsuri, suntem într-o primă etapă unde intrăm într-un normal.

Asta va avea loc gradual şi progresiv. Se va face cu o monitorizare a celor 14 zile, după cum recomandă şi OMS", a subliniat Tătaru. Potrivit acestuia, după fiecare interval de două săptămâni de monitorizare, ar putea apărea noi măsuri de rexalare. 

Pe aceeaşi temă: 

Tătaru: Se va putea ieşi din localitate, după 15 mai, dacă ai, de exemplu, o proprietate de îngrijit. Declaraţia va fi verbală, dovedită cu acte

Tătaru, despre studiul naţional ce începe la 1 iunie: Dacă avem o populaţie foarte puţin imunizată, putem să ne aşteptăm la un al doilea val foarte puternic

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite