Sven Hassel:„Mă bucură vânzările din România“

Scriitorul danez a fost încântat să afle că romanul său, „Gestapo“, a fost vândut, împreună cu ziarul „Adevărul“, în 250.000 de exemplare.Sven Hassel a scris 14 cărţi despre întâmplările prin care a trecut în război alături de Porta, Micuţul, Legionarul şi Bătrânul.

Volumele celebrului autor au fost traduse în 17 limbi şi au fost vândute în peste 52 de milioane de exemplare, în 50 de ţări.

Vlad Nichita: Să ne aşteptăm la încă o carte semnată Sven Hassel?

Sven Hassel: Din păcate, nu. Am 92 de ani. La vârsta aceasta nu mai scriu. Am scris totuşi o treime, poate chiar jumătate din romanul cu numărul 15, care ar trebui să se numească „Splendida înfrângere“. Este despre bătălia pentru Berlin. Poate fiul meu o va publica într-o zi.

Care sunt scriitorii care vă plac şi care sunt titlurile preferate din literatură?

Jaroslav Hašek, fără îndoială. De asemenea, Erich Maria Remarque. Astfel, „Peripeţiile bravului soldat Svejk“ şi „Nimic nou pe frontul de Vest“ sunt cărţile preferate. Ambele sunt din Primul Război Mondial, le-am citit când eram tânăr, dar le-aş reciti oricând. Şi îmi devin cu atât mai dragi, cu cât citesc mai multe cărţi noi.

„Cea mai gravă rană am avut-o în timpul bătăliei pentru Orel”

Care dintre cărţile pe care le-aţi scos este cea mai potrivită pentru un film? Ce actor v-ar plăcea să vă interpreteze?

„Blindatele morţii“ a fost filmat în anii ‘80, dar nu mi-a plăcut. Nu cred că au reuşit să surprindă esenţa cărţilor mele. Cred că doar unul sau doar câteva capitole dintre cărţile mele pot fi transpuse într-un film. Cel mai mult contează să fie înţeles mesajul meu despre război, personajele şi combinaţia foarte importantă dintre oroare şi umor. Cineva să interpreteze rolul meu? Nu ştiu. Poate Tim Robbins sau Jon Voight, dar cu 30 sau 40 de ani mai tineri.

Aţi văzut multe de-a lungul vieţii. Care este cel mai bun deceniu din ultimul secol şi de ce?

Deceniul în care a căzut Zidul Berlinului. Acel moment a reprezentat cu adevărat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deabia atunci Europa a fost unită în spiritul păcii.

Aţi fost rănit de opt ori. Care a fost cea mai gravă rană şi cum s-a întâmplat?

 Am fost rănit la Harkov, în timpul bătăliei pentru Orel, când am pierdut cu adevărat războiul. O asistentă rusoaică m-a ajutat şi doar datorită ei am reuşit să supravieţuiesc atunci.

Ce mai ştiţi despre camarazii dumneavoastră de război?

Julius Heide s-a înrolat mai întâi în Armata Roşie şi apoi în DDR Volksarmee, armata RDG-ului. Micuţul şi Legionarul s-au înscris în Legiunea Străină şi au luptat pentru Franţa în Indochina şi Algeria. Sunt singurul care a mai supravieţuit până acum.

Ce v-au spus despre cărţile pe care le-aţi scos?

M-am întâlnit cu Micuţul şi Legionarul în anii ’50. Micuţul nu a citit o carte în viaţa lui, iar Legionarul nu comenta niciodată despre nimic. Oricum, la acea vreme doar „Legiunea blestemaţilor“ şi „Blindatele morţii“ fuseseră publicate, în daneză şi engleză.

După război, aţi fost închis în lagăre ruseşti, americane, engleze şi daneze. În care aţi fost tratat cel mai bine?

Fără îndoială că eu şi ceilalţi am fost trataţi cel mai bine sau, mai bine zis, mai puţin rău, de englezi. S-au purtat dur, dar corect.

„Şi acum am coşmaruri din timpul războiului“

Mai sunteţi bântuit de ororile războiului?

La cei 92 de ani ai mei încă mă trezesc în plină noapte, atunci când reuşesc să dorm, din cauza coşmarurilor din timpul războiului. Încă pot vedea infanteria rusească atacând. Bănuiesc că nimeni nu poate scăpa de aceste imagini. Războiul este încă foarte prezent în mintea mea. Întrebaţi-mi familia sau prietenii. Sunt sătui să mă audă vorbind despre războiul meu.

Unde aţi văzut cele mai îngrozitoare lucruri, în timpul războiului?

La Stalingrad. În fabricile Octombrie Roşu.

Credeţi că lumea poate exista fără război, sau ura şi violenţa sunt în natura noastră?

Mi-e teamă că războaie vor fi mereu din cauza naturii umane, a religiei şi a naţionalismului... Ca întotdeauna. Două motive principale pentru răul din lume. Păcat că nu învăţăm niciodată. Totuşi, în Europa, datorită Uniunii Europene, suntem mai feriţi.

Cât din cărţile pe care le-aţi publicat este realitate?

Cărţile mele se bazează pe ce-am văzut şi am trăit în război, pe propriile experienţe, precum şi pe ceea ce mi-au spus camarazii.

Este important pentru o carte despre război să fie autobiografică?

Da, pentru că altfel este o carte documentară, istorică, cu multe date, dar fără elementul uman. Când citeşti despre zeci de mii de soldaţi ucişi pe câmpul de luptă, nu eşti afectat la fel de puternic cum eşti în faţa unei descrieri a unei răni de glonţ în piciorul tău.

Credeţi că, dacă nu aţi fi trecut prin război, aţi fi putut să scrieţi cărţi de succes?

În niciun caz. Este foarte dificil sau chiar imposibil să descrii ororile războiului, dacă nu le-ai trăit.

„Armele prezentului sunt mai devastatoare“

Există persoane care vă acuză că aţi inventat întâmplările povestite. De ce credeţi că vă atacă aceşti oameni?

Chiar nu-mi pasă. La fel s-a zis şi despre Remarque, că nu a fost niciodată pe front. Totuşi, rămâne în urma lui cea mai bună poveste de război scrisă vreodată. Cred că în spatele acestor persoane există invidie, frustrare şi motive politice, deoarece cărţile mele nu glorifică soldatul german, sau niciun alt soldat, de fapt. Un soldat pe front luptă să supravieţuiască, nu pentru pământul sacru, conducător sau religie.

Războaie oribile, precum cel de-al Doilea Război Mondial, mai pot avea loc?

Situaţia e puţin diferită în aceste zile, pentru că armele sunt mai devastatoare. Vreau să sper că am învăţat ceva din trecut. Dar...

Aţi menţionat în cărţi că aţi fost în România, în timpul războiului. Ce vă amintiţi din acea perioadă?

Când am fost în România, războiul era un mult mai liniştit prin comparaţie cu altele. Aşa că ne-a plăcut în România. Acolo şi-a câştigat Porta jobenul său galben.

Românii sunt îndrăgostiţi de cărţile pe care le-aţi publicat. Aveţi un mesaj pentru ei?

Sunt foarte fericit să aud despre succesul cărţilor mele în România. Îmi amintesc că am fost la Stalingrad împreună cu trupe române şi că românii erau camarazi foarte buni. Dar, ca şi noi, se simţeau folosiţi.

Îmi amintesc că am fost la Stalingrad împreună cu trupe române şi că românii erau camarazi foarte buni.

Sven Hassel,
scriitor

Am 92 de ani. La vârsta aceasta nu mai scriu. Am scris totuşi o treime, poate chiar jumătate din romanul cu numărul 15, care ar trebui să se numească „Splendida înfrângere“. Este despre bătălia pentru Berlin. Poate fiul meu o va publica într-o zi.

Sven Hassel,
scriitor

Scrisoare de la Sven Hassel

Iată o scrisoare pe care autorul danez stabilit în Barcelona le-a trimis-o cititorilor ziarului „Adevărul“ la 25 mai 2009.

„Dragi cititori români,
Mă simt foarte fericit şi vă sunt recunoscător că, în România, cărţile mele sunt atât de populare.
Vă mulţumesc foarte mult
Cu cele mai bune urări,
Sven Hassel“.

Cea mai proaspătă informaţie publicată pe site-ul personal, www.svenhassel.net arată că scriitorul este extaziat de vânzările din România ale romanului „Gestapo“, care a fost distribuit, împreună cu ziarul „Adevărul“, în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“. Sven Hassel a aflat că în România ziarul „Adevărul“ a vândut cartea sa într-un tiraj de 250.000 de exemplare. „Este absolut incredibil!“, scrie Sven Hassel pe site-ul personal. Volumul s-a aflat în topul celor mai vândute şi la standul Editurii Adevărul din cadrul Târgului de Carte Bookfest, încheiat duminică, 21 iunie.

52 de milioane de exemplare vândute în toată lumea

Scriitorul danez a publicat 14 romane, „Legiunea Blestemaţilor“, „Blindatele Morţii“, „Camarazi de Război“, „Batalion de Marş“, „Gestapo“, „Monte Cassino“, „Lichidaţi Parisul“, „General SS“, „Imperiul Iadului“, „Moarte şi Viscol“, „Drum Sângeros către Moarte“, „Curtea Marţială“, „Închisoarea O.G.P.U.“ şi „Comisarul“. Acestea au fost traduse în 17 limbi şi publicate în peste 50 de ţări. În Marea Britanie, scriitorul a vândut 15 milioane de exemplare, iar în lume, peste 52 de milioane.

Marinar, soldat, prizonier şi scriitor

Sven Hassel (în tancul din spate) şi Bătrânul (în tancul din faţă) , la antrenament in Paderborn

Sven Hassel s-a născut în 1917, la Fredensborg, un mic sat din Danemarca, într-o familie de muncitori simpli. La 14 ani, Sven s-a îmbarcat pe o navă de comerţ ca mus. A efectuat serviciul militar în 1936 şi, în anul următor, din cauza şomajului din Danemarca, s-a înrolat ca voluntar în armata germană. Iniţial, a servit în Regimentul 2 de Cavalerie şi, apoi, în regimentele de Panzere 11 şi 27. A luptat pe toate fronturile cu excepţia Africii de Nord.

Între 1945 şi 1949, a fost prizonier de război în lagăre ruseşti, americane, franceze, engleze şi daneze. În acest timp, Sven a scris prima sa carte, „Legiunea Blestemaţilor“, care a fost publicată în Danemarca, în 1953. Este singurul roman danez care, de atunci, s-a fost vândut încontinuu.Sven Hassel s-a însurat în 1951 cu Dorthe Jensen şi are un fiu, Michael, născut în 1952. Din 1964, locuieşte în Barcelona, şi şi-a petrecut timpul, în general, citind şi călătorind.