Salariul șefului Termoenergetica, peste cel al președintelui României
0Adrian Teodorescu, șeful Termoenergetica, companie la care Primăria Capitalei este acționar majoritar, beneficiază de un salariu mai mare decât cel al președintelui României, potrivit Antena3 CNN.

Indemnizația slunară a șefului Termoenergetica - companie care se ocupă cu furnizarea agentului termic (căldură și apă caldă) în Capitală - se ridică la 34.000 de lei brut, față de 24.960 lei, cât primește Președintele României, potrivit sursei citate.
Pe lângă indemnizația lunară amintită, Adrian Teodorescu are parte și de o câteva bonusuri și compensații: ajutor de înmormântare (pentru el sau membrii familiei), sprijin financiar pentru situații de urgență și indemnizații compensatorii în cazul în care este concediat.
O situație similară a ridicat semne de întrebare și la Societatea de Transport București, dar amintim că salariile directorilor din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul salariului unui viceprimar general.
Primăria Capitalei va reduce drastic salariile conducerii STB
Mai exact directorul general al Societatății de Transport București Daniel Istrate va avea un venit lunar de 4.306 euro. Presa a scris despre acesta că primea un salariu de 12.000 de euro pe lună.
Practic, directorul va primi mai puțin cu 8.000 de euro, decizia fiind luată de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), unde municipalitatea, prin Consiliul General al Municipiului București, este acționarul majoritar.
Cu această ocazie, au mai fost micșorate, cu 20%, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație.
Membrii CA de la STB, toți puși politic, încasau anterior peste 15.000 de lei net pentru o singură ședință lunară, iar acum veniturile lor scad la 12.000 de lei.
De asemenea, conform unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) din 25 iunie, salariile directorilor din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul salariului unui viceprimar general, potrivit Buletin de București.