S-a dat startul înscrierilor în programul „Voluntar de profesie”, ediţia 2016
0Şase specialişti pot intra în programul „Voluntar de profesie”, ediţia 2016, derulat de Fundaţia Vodafone România. Iniţiativa se adresează tuturor persoanelor active în câmpul muncii, indiferent de vârstă, oraş sau de domeniul în care profesează.
Concret, persoanele selectate să facă parte din program vor înlocui, timp de nouă luni, activitatea lor profesională obişnuită cu cea de angajat al unei organizaţii neguvernamentale. În acest interval, salariile lor, care vor fi în limita a 1.000 de euro net de persoană, vor fi asigurate de Fundaţia Vodafone România. Totodată, cei şase specialişti vor beneficia şi de bani pentru cheltuielile administrative aferente proiectelor.
„Acest program este unul dintre cele mai importante proiecte derulate anual de Fundaţia Vodafone România şi se adresează celor care şi-au dorit dintotdeauna să lucreze într-o organizaţie non-profit, dar nu au avut ocazia. Iniţiativa noastră are ca scop şi sprijinirea ONG-urilor, care de multe ori nu au resursele necesare pentru a angaja suficienţi specialişti”, a declarat Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.
Condiţiile pentru a fi selectat în program
Potrivit unui comunicat de presă, candidaţii sunt nevoiţi să identifice un ONG pentru care doresc să lucreze şi să se pună de acord cu reprezentanţii acestuia asupra unui proiect, care să fie implementat ulterior. O altă cerinţă stabilită de finanţator este ca proiectul respectiv să se încadreze într-unul din următoarele domenii: sănătate, educaţie, servicii sociale sau voluntariat. Totodată, proiectul trebuie să se adreseze unei comunităţi defavorizate din punct de vedere economic, social sau fizic.
Informaţii referitoare la criteriile de eligibilitate, regulament şi calendarul programului din 2016 sunt disponibile AICI.
Până în prezent, 60 de „voluntari de profesie” au lucrat pentru ONG-uri din toaţă ţara, efectuând peste 40.000 de ore de muncă, mai notează comunicatul de presă.
Pe aceeaşi temă:
Voluntar de profesie: şase luni de vacanţă pentru a se pune în slujba semenilor
Au vrut să schimbe viaţa unor semeni mai puţin norocoşi şi au renunţat la jobul lor timp de şase luni pentru a deveni ”voluntar de profesie”, pe baza unor proiecte sociale. Cei 18 voluntari, care au încheiat la sfârşitul lunii martie programul de voluntariat, au vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, şi provin din profesii diverse: economist, psihopedagog, asistent medical, specialist în marketing, profesor, arheolog sau asistent social.