Românii, analizați în detaliu de un psiholog de la capătul Pământului. „Niște turci care se comportă ca niște italieni“ | VIDEO

0
Publicat:

O tânără originară din Orientul Mijlociu, căsătorită cu un român, descrie experiența ei în România și șocul cultural suferit când a decis să se stabilească aici. Ea a trăit cea mai mare parte a vieții în Malaezia, departe de patria sa.

Timișoara e în top 5 orașe din România. FOTO Pixabay
Timișoara e în top 5 orașe din România. FOTO Pixabay

Exotica Yelna este jumătate iraniană, jumătate bengaleză, iar de un timp trăiește în România, unde s-a căsătorit cu un român. Îi place țara, îi plac românii, dar vorbește despre un șoc cultural explicabil. Despre toate acestea a vorbit într-un clip postat pe You Tube, care a devenit ulterior viral.

„Numele meu este Yelna, sunt originară din Iran, jumătate iraniană, jumătate bengaleză. Am trăit toată viața în Malaezia, m-am căsătorit cu un român și acum sunt aici în România. Sunt doi ani de când sunt în România și m-am gândit că este un moment bun să vorbesc despre cum este viața mea aici. Este atat de diferită de ceea ce auziți afară și lucrurile pe care le-ați auzit despre România comparativ cu a trăi aici”, spune femeia.

Ea și-a împărțit clipul în două categorii diferite. Mai întâi a vorbit despre lucruri care îi plac foarte mult, despre lucrurile pe care le-a învățat după ce s-a mutat în România și de care susține că e îndrăgostită. Apoi a vorbit despre lucrurile la care încă îmi este dificil să mă adaptez.

Prima impresie pe care mi-am făcut-o în România atunci când m-am mutat aici - nu știam limba, nu știam nimic despre oameni, așa că mă uitam la ei cu atenție și i-am spus soțului meu Alex că parcă ar fi niște turci care încearcă să se comporte ca niște italieni. Pur și simplu asta a fost prima mea impresie. Pentru că românii seamănă mult la fizionomie cu cei din Orientul Mijlociu. Nu vorbesc despre a fi blond sau nu. Pentru că și în Orientul Mijlociu avem oameni cu părul blond, dar trăsăturile feței, ochii, nasul, sprâncenele, toți arătau ca cei din Orientul Mijlociu, dar limba vorbită sună mai mult a spaniolă sau a italiană”, mai spune ea.

Un amestec bun între două lumi diferite

De altfel, ea susține că chiar și limbajul trupului, felul în care românii își mișcă corpul i se pare că seamănă cu al italienilor.

Așa că poate e un amestec bun între cele două lumi diferite, pentru că România este plină de istorie, un mix de culturi, de tradiții și de rase. Există aici o istorie a turcilor și a poporului arab, așa că acolo vezi acel aspect din Orientul Mijlociu și, de asemenea, fiind parte din Uniunea Europeană există o mulțime de lucruri europene pe care le vezi aici în România. Așa că trăiești într-o țară care e plină de cultură, plină de tradiții și poți găsi cumva ceva ce poți relaționa pentru că aici sunt de toate. Nu vă veți simți niciodată ciudat în România, mereu veți găsi ceva cu care vă veți simți conectați”, e mărturia sa.

Un al doilea lucru care îi place la România este că e o țară europeană, în care se regăsesc o mulțime de caracteristici specifice anumitor părți ale Europei.

Yelna s-a îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă România. FOTO: Captură video
Yelna s-a îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă România. FOTO: Captură video

„Mergi prin sate sau prin diferite orașe din țară și întâlnești construcții, clădiri cu arhitectură germanică sau britanică, asta deși locuiești în România. Astfel că poți vedea diferite părți ale lumii, diferite părți ale Europei într-o singură țară, dar într-un context mult mai accesibil”, mai spune ea.

Dacă inițial se gândise să se mute aici pentru a putea ulterior vizita Vestul Europei, ea a sfârșit prin a se îndrăgosti de România.

„Ceea ce mi-a plăcut cu adevărat la România a fost cât de multă frumusețe are această țară. Inițial mă gândeam că mă mut în România și de acolo voi putea foarte ușor să merg să vizitez Italia, Spania sau alte zone din Europa. Dar sunt aici de doi ani și încă nu am terminat de vizitat România. Nu mă duc în niciun alt loc până când nu am văzut tot ce e de văzut aici în România. Totul e frumos și parcă ar fi păcat daca ai veni aici și nu ai vizita toate locurile. Iar asta mă duce cu gândul la un alt lucru pe care îl iubesc foarte mult și de care m-am îndrăgostit pe loc și anume simplitatea și calmul acestei țări”, sunt cuvintele ei frumoase.

„Iarba e mai verde pe partea cealaltă a drumului”

Yelna știe și că mulți români nu doar că nu își iubesc țara, dar chiar o disprețuiesc și râd de tot ceea ce e românesc. Pentru ea, însă, totul e minunat aici.

„Știu că mulți români nu vor fi neapărat de acord cu asta pentru că mereu iarba e mai verde pe partea cealaltă a drumului. De îndată ce am ajuns aici a fost ca și cum zgomotul ar fi dispărut, la fel și acea aglomerație din Kuala Lumpur, poluarea și miile de tipuri de mijloace de transport și clădirile înalte. Gălăgia aceea s-a estompat ușor aici și în ultimii doi ani, eu și Alex ne-am simțit mult mai bine comparativ cu cum a fost viața noastră într-o țară precum Malaezia”, mai explică tânăra.

Simplitatea vieții face să fie mult mai ușor de trăit, spune ea, remarcând faptul că Timișoara, orașul în care locuiește, are doar mall-uri și e subdezvoltată comparativ cu Kuala Lumpur, o metropolă cu aproape două milioane de locuitori, cu zgârie-nori și cu o viață trepidantă. Pe lângă asta, orașul din Banat seamănă mai mult cu un mic orășel provincial. Acest lucru nu-i displace, ba chiar apreciază liniștea Timișoarei: „Vă dau un exemplu. Locuiesc în Timișoara. Există doar două mari centre comerciale, mall-uri, astfel că dacă ai nevoie de ceva, știi dinainte unde trebuie să mergi și să-l cumperi. Comparativ cu Malaezia, cu 12 mall-uri uriașe devine foarte complicat, cu o așa mare varietate, așa de multe opțiuni și atât de mult materialism și capitalism.”

În România e mai mult despre calitatea lucrurilor, calitatea vieții mai degrabă - decât de cât de mult ai sau cât de mult faci, adaugă ea.

„Chiar și când vine vorba despre chestii simple de cumpărat, perpectivele sunt atât de diferite aici. Românii, dacă vor să cumpere pantofi, spun: <Ok, mă duc să îmi cumpăr pantofi de foarte bună calitate>. În țările din Asia găsești marfă ieftină chinezească peste tot. Iubesc, ador simplitatea vieții din România”, își declară ea dragostea pentru România.

România i se pare mai sigură ca SUA

Yelma spune și că România i se pare și ei, dar și altor străini o țară mult mai sigură comparativ chiar cu Statele Unite ale Americii.

Am vorbit și cu alti expați de aici din România și cu toții am fost de acord că România este mai sigură decât orice altă țară în care am locuit sau despre care am auzit. Gândindu-te doar la crimele care au loc în țări mari cum sunt Statele Unite, de exemplu, aici poți vedea oamenii cum se bucură de faptul că un copil râde și se joacă afară. Fetele, femeile merg noaptea târziu pe stradă în siguranță. Ca străin, nu simt că trebuie să fiu mereu atentă la geanta mea sau la locurile în care mă duc. Pentru că nu e ca în Thailanda sau în alte locuri în care mergi și trebuie mereu să ai grijă la cei care ar putea să îți smulgă geanta de pe umăr”, mai arată ea.

Există însă și lucruri care fac mai dificilă adaptarea sa în România, iar unul dintre ele este limba. Româna e total diferită de limbile pe care le vorbea ea, așa că învățarea sa necesită timp și e anevoioasă.

„Un lucru care a făcut mai dificilă adaptarea mea aici a fost limba. Deși trebuie să spun că nu e neapărat necesar să înveți limba, depinde de cât de mult timp stai aici și unde lucrezi. Dacă lucrezi într-un mediu modern și cu o generație de oameni mai tineri și dacă ai venit aici să stai doar câțiva ani nu trebuie să înveți neapărat limba. Daca ai venit aici pentru a rămâne, cred că este necesar să înveți limba. Și până la urmă o vei învăța, dar limba română este foarte dificilă. Am oprit cursurile de limbă și am încercat să simt în mod natural și să înțeleg limba, așa că e mai puțin stresant pentru mine”, mărturisește Yelna. 

„Atât de umili sunt”

Din fericire, spune ea, românii sunt foarte înțelegători și nu râd de ea atunci când face greșeli în limba română. Mai mult, cei care nu cunosc engleza se jenează.

Tot mai întâlnesc oameni care nu vorbesc engleza și atunci mi se pare puțin mai dificil să comunic, apare o comunicare greșită. Însă românii nu sunt genul de oameni care să facă tot posibilul să te simți prost că nu știi să vorbești în română. Lucrul ăsta mi s-a întâmplat în oricare altă țară în care am fost. Dacă mergi undeva, iar ei nu vorbesc engleză, te fac pe tine să te simți prost că ai venit în țara mea și nu-mi vorbești limba. În România nu e deloc așa. Dacă tu nu le vorbești limba, iar ei nu știu engleză, se simt ei prost. Atât de umili sunt”, afirmă străina. 

Gramatica limbii române i se pare în special dificilă și spune că are ceva în comun inclusiv cu germana, doar că i se pare chiar mai dificilă.

„Limba română e foarte dificilă. Dacă nu ai o bază latină, așa cum e în cazul meu, va fi dificil să înțelegi limbajul. Pentru că până și limbajul trupului este aici atât de diferit. Ceva cu care încă mă lupt este gramatica. Ei au genul feminin, masculin la cuvinte, seamănă puțin cu germana, dar puțin și mai dificilă”, remarcă ea. 

Încă o chestie puțin mai dificilă pentru Yelna este faptul că nu găsește în Timișoara produse din Orientul Mijlociu sau din Asia. 

„Dacă vii dintr-o țară asiatică, îți recomand din suflet să aduci cu tine o mulțime de condimente și chestii pe care ți-ar plăcea să le mănânci pentru că aici, în special dacă mergi în orașe mici, nu prea sunt restaurante sau supermarketuri cu produse din alte țări, în special asiatice. Sunt niște restaurante vietnameze sau japoneze, dar nu este același lucru, nu are același gust cu mâncarea de acasă. Însă trebuie să te pregătești să te răsfeți cu mâncare românească și cu mâncare est-europeană, pentru că nu vei găsi varianta originală a mâncărurilor asiatice sau din Orientul Mijlociu”, avertizează ea.

Între generația Z și românii în vârstă

Ca psiholog, Yelna a avut experiențe interesante și diferite în România. Ea i-a remarcat și pe cei din așa numita generație Z: „Înca un lucru dificil pentru mine. Eu sunt psiholog și pentru mine sănătatea mintală este foarte importantă, este și jobul meu. Aici sănătatea mintală este încă un subiect tabu, nu multă lume este conștientă de asta. Chiar dacă cei din generația Z sunt foarte deschiși, sunt foarte educați și sunt pro auto-dezvoltare, cu cât te îndrepți către generațiile mai în vârstă, ca în orice altă țară de altfel, nu mai sunt la fel de deschiși în ceea ce privește sănătatea mintală.”

În continuare, tânăra a vorbit despre două experiențe diferite. Ea spune că în România comunitatea LGBT este discriminată în raport cu țările occidentale.

„Am fost la un centru de femei aici în Timișoara și erau acolo o mulține de fete care au fost foarte deschise și am vorbit despre sentimentele noastre, despre emoții și despre cât de importantă este sănătatea mintală, dar în același timp am întâlnit și oameni aici în România cărora atunci când le-am spus că sunt psiholog au zis: <A, adică ești psihiatru> sau <Lucrezi cu nebunii>. Deci există o lipsă de înțelegere. Spre exemplu, comunitatea LGBT este mai discriminată aici și li se oferă mai puține șanse de a se exprima, așa că astea sunt lucruri de care trebuie să fii conștient când vii aici, pentru că este o țară foarte conservatoare și în mare parte religioasă. Din cauza asta încă îmi este dificil să vorbesc despre meseria mea, despre ceea ce fac, despre tipul de oameni cărora le ofer suport”, se destăinuie ea.

La final, Yelna explică și că România e o țară ce merită vizitată. E o țară în curs de dezvoltare, dar care se îndreaptă cu pași siguri spre o nouă eră.

„Dacă vii în Europa și te gândești să te muți în România, vino, te rog, și fă o încercare câteva luni, măcar să o vizitezi. Pentru că după părerea mea, pentru cei care fug de o viață agitată, sunt adepții traiului liniștit, al autosustenabilității și al vieții pașnice, normale, România este o variantă perfectă pentru ei. România este o țară în curs de dezvoltare și se îndreaptă spre a fi mai modernă, poate nu la fel de repede ca alte țări, dar pentru mine simplitatea și viața liniștită este ceea ce mă cucerește și îmi place că oamenii se stabilesc aici și își construiesc o viață simplă pentru ei înșiși”, încheie ea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite