Reportaj. Nicușor Dan și-a sărbătorit victoria în stradă, înconjurat de oamenii care l-au votat. Ce nu s-a văzut la televizor
0Nicușor Dan a fost reales primar al Capitalei, iar povestea lui, dar și bucureștenilor care l-au votat, merge mai departe. Vorbim despre un vot care cântărește enorm pe umerii edilului și despre o responsabilitate uriașă.

Inima Bucureștiului a bătut aseară pe străzile din Cișmigiu, acolo unde peste 100 de oameni au aplaudat, au cântat, au scandat și i-au strigat numele. „Nicușor Dan va câștiga! Sunt sigură! Trebuie să câștige”, ne-a spus o doamnă însoțită de nepoțica ei. „Suntem fericiți. Avem speranță. Știm că va fi bine”, continuă doi tineri rezemați de o bicicletă. În jurul orei 20.00 oamenii au început să se adune în fața intrării în parcul Cișmigiu. „Suntem aici de la ora 19.00. Și vom sta până la final”, ne-a mărturisit un domn în vârstă care se odihnea împreună cu soția sa pe o bancă din apropiere. În ciuda caniculei de afară, cei doi au spus că nu vor pleca până când nu vor auzi discursul primarului. „L-am votat pentru ce a făcut. Și pentru că a făcut bine. Canalizarea, de exemplu. Dacă va fi ales, Doamne-ajută, va avea și mai multe de făcut. Îi dorim sănătate lui și familiei, putere de muncă și să-l vedem premier și apoi, de ce nu, președinte!”, au mai spus ei zâmbind.
Până la ora 22.00, mulțimea adunată pe trotuarul din fața Primăriei Capitalei a stat cu sufletul la gură și ochii ațintiți în ecranul amplasat lângă scenă. Grupuri-grupulețe, așezați pe băncile din parc, pe iarbă, pe borduri sau sprijiniți de garduri, cu toții așteptau rezultatele exit-poll-ului și discursul primarului. Unii au venit singuri, alții însoțiți de familii, copii și prieteni. Mulți și-au adus chiar și animalele de companie.
„Vreau să aud ce spune. Sigur o să spună ce va face de acum încolo. L-am votat și prima oară, consider că merită din nou. Am venit aici cu copilul. Are cinci luni. Vom sta până la final, după discurs”, ne-a spus o doamnă care purta pe cap o șapcă verde, cu numele primarului.

„Trebuie să câștige! Știm că va câștiga. Merită și îl susținem din tot sufletul. Mesajul meu pentru el este să facă treabă că este mult de muncă, este mare nevoie să continue ce a făcut până acum pentru noi”, ne-a mai spus femeia.
La ora 21.30, Nicușor Dan a ieșit din primărie însoțit de câteva persoane din echipa sa și flancat de reporteri. Îmbrăcat într-un costum casual, cu o cămașă albastră și fără cravată, a traversat strada pe trecerea de pietoni și s-a îndreptat spre mulțimea care îl aștepta la intrarea în parc. Odată ce a ajuns în mijlocul oamenilor, emoțiile tuturor s-au revărsat în aplauze frenetice. Nicușor Dan i-a aplaudat și el pe bucureșteni. A zâmbit, a râs, a dat mâna cu ei și le-a mulțumit. Părea relaxat, dar nu era. Căci, în jumătatea de oră pe care a petrecut-o în stradă așteptând rezultatul votului, s-a plimbat ca un leu în cușcă. A stat și la poze, a dat mâna cu un copil, a scos limba la altul, a vorbit cu unii și cu alții însă emoțiile au fost extrem de mari.
La puțin timp după ora 22.00, după aflarea rezultatelor, mulțimea a explodat în urale, iar primarul reales a zâmbit pentru prima oară relaxat. Balonul presiunii acumulate s-a spart, iar oamenii au izbucnit în aplauze. Mulțimea a început să-i scandeze numele, să strige, să-l felicite, să-l îmbrățișeze.
Referendum pentru borduri, pavele și panseluțe
A urmat discursul edilului. Scurt, simplu și tăios. Primarul le-a mulțumit oamenilor pentru votul de încredere, le-a promis că va lupta în continuare pentru ei și a făcut un anunț răsplătit cu noi aplauze: i-a chemat pe bucureșteni din nou la vot. Este vorba, de data aceasta, despre un referendum. Locuitorii Capitalei vor fi consultați în legătură cu bugetul care va fi împărțit între Primăria Generală și primăriile de sector. „Cu aprobarea Consiliului General, vom declanșa un referendum pentru cum se vor împărți banii între Primăria Generală și primăriile de sector (…) Doi ani primăria e obligată să gândească mic pentru că nu poate să gândească mare (…) Banii de-abia ajung pentru întreținerea infrastructurii pe care o avem. Avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele și panseluțe care înlocuiesc alte panseluțe”, a declarat Nicușor Dan.
Primarul reales a promis că va încerca să rezolve și problema traficului infernal din București. Tot printr-un referendum. „Cu aprobarea CG vom declanșa referendum să vedem în subordinea cui este urbanismul din București și cine răspunde de traficul din București”.
Nicușor Dan a recunoscut în fața oamenilor că a greșit, menționând că în cei patru ani de mandat a luat multe decizii care, poate, nu au fost dintre cele mai înțelepte. „Ce pot să vă spun e că niciodată, deci niciodată nici eu, nici colegii care au venit în administrație cu mine nu ne-am bătut joc și nu ne vom bate joc de mandatul pe care ni l-ați dat”.