Prognoza meteo pe două săptămâni: Vremea se va răci treptat, după câteva zile în care temperaturile se vor situa în jurul a 15 grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi precipitaţii slabe, izolat în prima parte a intervalului şi pe arii mai extinse în cea de a doua Foto: Pixabay Greensyock
Vor fi precipitaţii slabe, izolat în prima parte a intervalului şi pe arii mai extinse în cea de a doua Foto: Pixabay Greensyock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, luni, 1 februarie, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, potrivit meteorologilor, în prima săptămână vremea se va încălzi treptat şi se vor înregistra valori termice mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul a 15 grade, iar a minimelor va atinge 4...5 grade.

În cea de a doua sătămână vremea se va răci, potrivit ANM, astfel încât în ultimele zile media maximelor termice va fi între 2 şi 6 grade, iar a minimelor între -6 şi -2 grade. Vor fi precipitaţii slabe, izolat în prima parte a intervalului şi pe arii mai extinse în cea de a doua.

Astfel, în Crişana vremea va intra într-un proces de încălzire până spre sfârşitul primei săptămâni, când media temperaturilor maxime se va situa între 10 şi 14 grade, iar a minimelor între 3 şi 6 grade. În cea de a doua săptămână se va răci treptat, mai ales în ultimele zile; în general, media maximelor termice va fi de 3...5 grade, iar a minimelor de -6...-3 grade. Vor fi precipitaţii slabe, izolat în prima parte a intervalului şi pe arii mai extinse în cea de a doua.

Iar în Transilvania, până în data de 5 februarie vremea se va încălzi, iar temperaturile vor fi în creştere. Media maximelor va urca de la 4...5 grade, până la 10...13 grade, iar a minimelor de la -1...0 grade, până spre 3...4 grade. În intervalul următor se va răci treptat, astfel că, după data de 10 februarie, media temperaturilor maxime va coborî spre 2...3 grade, iar a minimelor până la -9...-8 grade. Trecător vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, izolat până în data de 5...6 februarie, apoi pe arii mai extinse.

De asemenea, în Maramureş, vremea va intra într-un proces de încălzire până în jurul datei de 5 februarie, când media temperaturilor maxime va atinge 9...11 grade, iar a minimelor 2...4 grade. Apoi se va răci treptat, mai ales după data de 9 februarie, când media maximelor se va situa în general între 1 şi 4 grade, iar a minimelor între -8 şi -4 grade. Temporar vor fi posibile precipitaţii aproape în fiecare zi

În Moldova vremea se va încălzi până în jurul datei de 5 februarie, când media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar a minimelor va atinge 3...4 grade. Ulterior se va intra într-un proces de răcire, treptat maximele se vor apropia de pragul îngheţului, minimele vor coborî sub acesta, iar media lor se va situa în general între -8 şi -4 grade. Pe alocuri vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului, precum şi între 6 şi 11 februarie.

Tododată în Dobrogea, în prima săptămână media temperaturilor maxime va avea variaţii între 7 şi 13 grade, iar a a minimelor între 2 şi 7 grade. În cea de a doua săptămână se va răci astfel că în ultimele zile din interval media maximelor termice va fi cuprinsă între 1 şi 4 grade, iar a minimelor între -5 şi -2 grade. Temporar vor fi precipitaţii la începutul intervalului şi din nou după data de 6 februarie

În Muntenia valorile termice diurne vor fi în creştere până în data de 5 februarie, când media maximelor va atinge 13...15 grade, apoi vor scădea, astfel că spre sfârşitul intervalului aceasta nu va mai depăşi 4...6 grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână şi vor atinge în medie 2...4 grade, dar în cea de a doua vor scădea, pentru ca în ultimele zile, în medie, valorile termice să scadă sub -5...-4 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului şi după data de 6 februarie.

Iar în Oltenia vremea va intra într-un proces de încălzire până în data de 5 februarie, când temperaturile maxime vor atinge, în medie, 14...16 grade. Ulterior se va răci treptat, iar între 10 şi 14 februarie media maximelor termice se va menţine, în general sub 5...6 grade. Temeraturile minime vor fi relativ constante în prima săptămână şi se vor situa în jurul a 3 grade, apoi vor scădea, iar la sfârşitul intervalului de prognoză media lor va putea coborî sub -5 grade. Temporar vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai mare între 6 şi 11 februarie.

În timp ce la munte media temperaturilor maxime va fi pozitivă în prima săptămână, cu valori de până la 5...6 grade, apoi va deveni negativă, iar în ultimele zile va fi cuprinsă în general între -6 şi -3 grade. Media minimelor termice se va menţine sub zero grade, iar cel mai frig va fi spre sfârşitul celei de a doua săptămâni când aceasta va scădea sub -10 grade. Temporar vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite