O tânără a scandalizat Argentina după ce a decis să se mărite cu ucigaşul surorii ei gemene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edith Casas (22 de ani) se va căsători mâine cu Victor Cingolani, bărbatul condamnat la 13 ani de închisoare pentru uciderea, în 2010, a Johanei Casas, nimeni alta decât sora geamănă a viitoarei mirese.

Controversata nuntă va avea loc în Pico Truncade, Argentina, oraşul natal al Edithei Casas, în cadrul unei ceremonii foarte restrânse, la care vor participa doar doi prieteni ai cuplului, scrie „The Daily Mail“. Mirele Victor Cingolani va beneficia de o permisie de câteva ore din închisoare, dar va fi însoţit în permanenţă de gardieni şi poliţişti înarmaţi. 

Sora Edithei, Johana, a fost ucisă cu două focuri de armă pe 20 august 2010, trupul ei fiind abandonat pe un câmp din apropierea localităţii Pico Truncade. 

Poliţia argentiniană a descoperit doi suspecţi: Victor Cingolani, fostul iubit al Johanei, şi Marco Diaz, prietenul victimei la momentul respectiv.

ucigas

FOTO: Victor Cingolani, alături de Johana Casas, pe vremea când erau iubiţi

Cingolani a fost găsit vinovat de uciderea fetei şi a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Marco Diaz este arestat şi aşteapă să fie judecat. 

După ce Edith a decis să se mărite cu Cingolani, familia ei a acuzat-o de „teribilă trădare“. Mama gemenelor, Marcelina, susţine că fiica ei supravieţuitoare suferă de probleme psihologice şi a spus că se teme că Cingolani i-ar putea lua şi ei viaţa. „Nu exista cuvinte pentru a descrie ceea ce va face Edith. E vinovată de o trădare teribilă“, a declarat Marcelina.

Pe de altă parte, Edith susţine că iubitul ei a fost condamnat pe nedrept. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite