Ministrul Sănătăţii, despre impunerea unor posibile restricţii: Vor fi aplicate activităţilor care reprezintă un risc crescut pentru nevaccinaţi
0
Guvernanţii sunt în faza de discuţii pentru luarea unor măsuri de prevenţie dacă se observă că cifrele pandemice cresc. Posibilele restricţii care ar putea fi impuse în situaţia în care numărul cazurilor COVID-19 va creşte nu ar trebui să afecteze persoanele vaccinate şi copiii, care trebuie să meargă la şcoală, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
„Trebuie să ne respectăm obiectivele prioritare. Acelea sunt: închiderea cât mai târzie sau, dacă se poate, deloc a şcolilor pentru că educaţia este o prioritate; eliminarea sau reducerea cât de mult posibil a restricţiilor pentru persoanele vaccinate. Nu considerăm că persoanele vaccinate ar trebui să aibă restricţionat dreptul de a merge la restaurant, la cumpărături sau în altă parte.
Al treilea principiu este a nu închide economia. Acestea sunt cele 3 linii mari după care ne ghidăm atunci când luăm în considerare posibile măsuri de prevenţie, care vor fi aplicate în funcţie de evoluţia epidemiei, în funcţie de gradul de ocupare a spitalelor”, a spus ministrul Sănătăţii, conform Mediafax.
Ioana Mihăilă a menţionat că ceea ce este cel mai important este că „lumea încă are timp să se vaccineze”.
Conform sursei citate nu sunt vizate restricţii de circulaţie, ci de măsuri de prevenţie adaptate la evoluţia pandemică.
„Nu vrem să afecteze copiii şi prezenţa faţă în faţă la şcoală, nu vrem să ducă la închiderea anumitor sectoare economice şi nu vrem să afecteze persoanele vaccinate. Dar dacă ele sunt necesare, vor fi aplicate acelor activităţi care pentru nevaccinaţi reprezintă un risc crescut şi aşa cum ştim, după un an jumătate de pandemie, acele activităţi presupun aglomeraţii, spaţii închise”, a mai spus ministrul.
Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, luni, la 1.097.452 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 699 de noi îmbolnăviri din 16.000 de teste efectuate. În acelaşi timp au fost înregistrate 11 decese în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt internaţi 280 de pacienţi.