Medic de familie: „Prima tranşă de vaccin antigripal soseşte de obicei între Crăciun şi Anul Nou, când pacienţii se gândesc la sarmale, nu la vaccinare!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii va da startul campaniei naţionale de vaccinare antigripală în luna noiembrie. Deşi specialiştii nu se aşteaptă la un număr mare de cazuri de îmbolnăviri, medicii de familie speră să primească serul cât mai repede, pentru a putea imuniza populaţia la risc.

Sezonul de gripă 2014/2015 va fi unul uşor, atrag atenţia specialiştii, care spun că circulaţia virusurilor în această iarnă nu va fi foarte intensă. Totuşi, medicii sfătuiesc populaţia să se vaccineze, cu atât mai mult cu cât riscul unei epidemii există în condiţiile în care doar 5% din cetăţeni s-au vaccinat în sezonul anterior. Astfel, ţara noastră înregistrează una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană, la polul opus situându-se ţări precum Olanda, unde 82% din populaţie se imunizează, urmată de Marea Britanie, unde 78% din cetăţeni s-au vaccinat împotriva virusului gripal.

Doze de vaccin nefolosite zac la medicii de familie

Un motiv pentru care românii nu merg la medicul de familie pentru vaccinul antigripal e legat de faptul că, în ultimii 10 ani, campania naţională de vaccinare a debutat târziu. Prin urmare, doze de ser antigripal achiziţionate anul trecut încă zac în cabinetele medicilor, nefolosite.

„O campanie de vaccinare, ca să aibă rezultate eficiente trebuie să înceapă în octombrie sau chiar în septembrie. Or, în ultimii mulţi ani, prima tranşă de vaccin a sosit de obicei între Crăcin şi Anul Nou când pacienţii se gândesc la sarmale, nu la vaccinare. Ultimele doze de vaccin au venit în februarie, când aşteptăm mărţişorul. Dozele de vaccin care încă există la medicii de familie au rămas pentru simplul motiv că nu au venit la timp”, a declarat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Campania ar trebui să înceapă în noiembrie

Doctorul de familie este sceptic că cele 500.000 de doze de vaccin antigripal vor sosi la timp prin direcţiile judeţene de sănătate publică. Asta deşi campania naţională de vaccinare ar trebui să înceapă în noiembrie, termenul asumat deja de autorităţi. Spre exemplu, conferenţiarul Alexandru Rafila, consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii, susţine că numărul de doze poate fi suplimentat, dacă există cereri în acest sens de la medicii de familie.

„Faptul că în ultimii doi ani campania a demarat târziu i-a făcut pe români să nu se mai prezinte la medic”, a declarat Alexandru Rafila la forumul „Stop Gripa”.

15.000 de euro – spitalizarea pentru bolnavii grav

Medicul a explicat că pragul maxim atins de vaccinare a fost în sezonul gripal 2007-2008, când 3 milioane de români au ales să se imunizeze împotriva gripei. Pragul minim stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 15%, a subliniat şi doctorul Oana Falup Pecurariu, preşedintele Asociaţiei Pro Imunuzare. Potrivit acesteia, în sezonul anterior, peste 3.000 de persoane s-au îmbolnăvit de gripă severă, 41% dintre aceştia necesitând spitalizare.

„În cazul celor care au făcut complicaţii cu infecţii bacteriene şi au necesitat ventilaţie mecanică, costul îngrijilor a ajuns la 15.000 de euro per pacient. Cei mai mulţi care au avut nevoie de internare au fost bătrânii, adică persoanele trecute de 60 de ani, categorie aflată la risc potrivit OMS, alături de mămici, copii, personal medical şi pacienţi cronici”, a explicat doctorul pediatru.

Vaccinul antigripal de anul acesta, controlat „la sânge”

Campania naţională de vaccinare din acest an se va derula cu doze cumpărate din străinătate, asta pentru că Institutul Cantacuzino trece printr-o amplă reorganizare şi nu are capacitatea în momentul de faţă, de a produce ser autohton.
 
„Cu siguranţă că toţi ne dorim ca, începând de la anul, campania naţională de vaccinare antigripală să se deruleze cu vaccin produs la Institutul Cantacuzino în condiţiile în care micile probleme cu care se confruntă vor fi rezolvate”, a declarat conferenţiarul Alexandru Rafila, consilier în Ministerul Sănătăţii.

La rândul său, medicul de familie Rodica Tănăsescu a explicat că problema calităţii nu va exista la vaccinul folosit de medicii de familie în acest an. „Încă sper ca Institutul Cantacuzino să producă vaccin de calitate la un moment dat, dar în acest an sigur vor fi vaccinuri de la fabrici controlate la sânge”, a precizat Tănăsescu, adăugând că scandalul în care a fost implicat Institutul Cantacuzino anul trecut, când 400.000 de doze conţineau o endotoxină, nu va influenţa rata vaccinării.

„Dacă vom şti să facem o campanie corectă şi bine promovată prin mass-media, prin minister, prin medicii de familie, atunci nu vor fi probleme. Vaccinul folosit anul acesta are patru valenţe, care să acopere cât mai bine tulpinile vaccinale hotărâte de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a declarat medicul de familie.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite